Noul prim-ministru grec, conservatorul Kyriakos Mitsotakis, aflat joi intr-o vizita la Paris, le-a adresat un apel investitorilor francezi sa "profite de oportunitatile" oferite de Grecia odata cu
Parlamentul elen a aprobat marti masuri legislative si reduceri fiscale in sprijinul populatiei care intampina dificultati in a-si achite datoriile, propuneri sustinute de noul prim-ministru de
Partidul Conservator grec Noua Democratie (ND), condus de Kyriakos Mitsotakis, a castigat alegerile legislative anticipate desfasurate duminica in Grecia, devansand formatiunea de stanga Syriza a
Mii de greci s-au adunat, duminica, in fata Parlamentului la Atena pentru a protesta fata de acordul cu Macedonia prin care fosta republica iugoslava urmeaza sa isi schimbe numele in Macedonia de
Pe parcursul acestui an, principalele organisme financiare internationale, Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, precum si Comisia
Cantaretul britanic Sting a atacat, sambata, liderii de la nivel mondial, catalogandu-i "lasi" pentru ca nu au reusit sa rezolve criza refugiatilor, insa a laudat implicarea Greciei in aceasta
Comisia Europeana a lansat marti un avertisment noului Guvern italian asupra derapajelor bugetare, reamintind ca Italia se numara printre cele mai indatorate state din zona euro.
Nici nu a iesit inca din criza financiara si Grecia da semne ca se poate indrepta spre o criza politica. Inceputul lunii viitoare ar putea aduce o noua runda de alegeri anticipate, pe masura ce
Schimburile de amabilitati protocolare intre premierul grec si presedintele Vladimir Putin i-au reamintit cancelarului Angela Merkel ca Occidentul are mult mai multe de pierdut decat cei 195 de
Principiul logic al lui Aristotel "tot ceea ce exista este identic cu sine si diferit de orice altceva" pare sa fi fost pus deoparte in anii de criza din Europa.
La mai bine de 17 ani de la primul summit pe tema locurilor de munca, peisajul pietei de munca din Europa este inca unul dezolant. 20% dintre tinerii din statele UE sunt in continuare someri, in timp
Romania, Serbia si Ungaria au inceput sa se orienteze diferit la problema austeritatii. In Romania, premierul Victor Ponta face demersuri pentru a-l inlatura pe Traian Basescu, sustinator al
Grecia a numit joi un guvern interimar format din 16 ministri, in majoritatea lor inalti functionari si profesori universitari, a carui misiune va fi pregatirea noilor alegeri anticipate de la 17
Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana lucreaza la un scenariu de urgenta pentru cazul in care Grecia va trebui sa paraseasca zona euro, a afirmat vineri comisarul european pentru comert,
Ion Tiriac crede ca Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, este premierul ideal intr-un viitor guvern de tehnocrati al Romaniei, care ar putea gasi antidotul pentru economie si intreprinzatori.
Mariano Rajoy, noul prim ministru ales al Spaniei, a ales omul care urmeaza sa conduca eforturile cabinetului spaniol pentru a scoate a patra economie a zonei euro din cea mai grava criza financiara
Premierul grec Giorgos Papandreou a anuntat miercuri ca demisioneaza pentru a lasa cale libera formarii unui guvern interimar de coalitie, fara insa a indica numele succesorului sau.
Noul prim ministru al Italiei, Mario Monti, se pregateste de anuntarea noului plan de austeritate pe care il va sustine alaturi de guvernul nou format. Monti urmeaza sa isi prezinte planul in fata
Bursele europene au cazut luni, in ton cu moneda europeana, din cauza ingrijorarilor de pe piete privind modul in care noii lideri tehnocrati din Italia si Grecia vor pune in aplicare reformele
Premierul grec, Giorgios Papandreou, si liderul opozitiei de dreapta, Antonis Samaras, au ajuns, duminica seara, la un acord privind formarea unui Guvern de uniune nationala, care nu va fi condus de
Prim ministrul Greciei, George Papandreou, este dispus sa renunte la referendum, dar nu o face inca. Papandreou nu admite ca poporul lui sa plateasca taxe enorme, insa ministrul sau de finante
Ministrii Finantelor din zona euro vor incerca sa puna la punct pana la sfarsitul lunii noiembrie, cu o luna mai devreme decat era asteptat, planul de consolidare a fondului EFSF de sprijinire a
Guvernul elen va fi supus marti unui vot de incredere in Parlament, un prim pas crucial catre deblocarea imprumutului international vital de 12 miliarde de euro, anunta NewsIn.Daca Guvernul va
Evolutiile din acest an ale firmelor, statisticile ca si estimarile contradictorii venite atat din surse interne, cat si externe, schimba radical imaginea realitatii economice cu care ne-am obisnuit.
MONDORAMA: Uniunea Europeana are lideri politici tineri. Numai Italia si Ciprul au premieri nascuti in anii '30. Celelalte tari sunt conduse de politicieni tineri, chiar daca nu toti ''noi''.Imaginea