Eurodeputaţii au adoptat joi, 11 aprilie, planuri menite să faciliteze introducerea pe piaţă a gazelor din surse regenerabile şi cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Noua directivă va
Trei experți internaționali în energie prezenți la conferința „Romanian Energy Market Conference. Securitatea aprovizionării cu gaze în etapa post-plafonare a prețului”, organizată de
Potrivit unei analize recente realizate de Asociația Energia Inteligentă, dependența de importurile în energie în Europa nu au suferit modificări importante în ultimii ani, Europa rămânând
Uniunea Europeană și-a redus puternic dependența de gazele naturale importate din Rusia și a reușit să treacă peste ce era mai greu, în privința penuriei energetice.
OMV Petrom a semnat două contracte de finanţare prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru construirea a două proiecte pentru generarea de hidrogen verde cu o capacitate
După începerea invaziei declanșată de Putin în Ucraina, Kremlinul a pierdut aproape în totalitate piețele petroliere și de gaze naturale din Europa, ca urmare a sancțiunilor. Dar acum, o
Vladimir Putin a profitat de relațiile sale din Europa, precum cele cu Angela Merkel, pentru a face afaceri de zeci de miliarde cu Germania și alte țări vestice, însă acum prietenii i-au
Exporturile ruseşti spre Europa au scăzut cu peste două treimi în 2023, după ce UE şi-a redus drastic achiziţiile de petrol şi gaze ruseşti, arată datele oficiale publicate luni, transmite
Crizele suprapuse generate de războaiele din Ucraina și Israel, dar și de blocarea traficului maritim de mărfuri prin Canalul Suez, dau bătăi de cap oamenilor din toată Europa, iar creșterile
În timp ce Statele Unite se îndreaptă spre independența energetică și revitalizarea instrumentelor sale industriale, peisajul este foarte diferit de cealaltă parte a Atlanticului.
Asociaţia Operatorilor de Înmagazinare din Europa (AGSI) a declarat că depozitele de gaze ale Uniunii Europene, intens solicitate pentru încălzire în timpul iernii, sunt încă pline în
Într-un an în care promisiunile legate de lipsa creșterii taxelor și majorarea salariilor și pensiilor se bat cap în cap cu presiunea unei reforme fiscale din temelie pentru reglarea inflației
Protejarea consumatorilor de gaze naturale în anul 2022 a determinat aprobarea în România a unei legi care suspenda prețul din contracte și aplicarea unui preț plafonat cu plata de la bugetul
Pe fondul Ordonanței de Urgență nr. 27/2022 (cu completările și modificările ulterioare) plafonarea prețurilor la gaze naturale și energie electrică a fost prelungită în România până la
Turcia şi companiile din această ţară au economisit în 2023 aproximativ două miliarde de dolari la facturile de energie majorând importurile de produse petroliere şi de petrol rusesc vândut
Comisia Europeană a lansat planul REPowerEU în primăvara anului 2022 cu scopul de a încuraja economisirea energiei, producerea de energie curată și de a diminua dependența Europei de
Sute de fermieri și transportatori din România au protestat împotriva guvernului în ultima săptămână, exprimându-și dorințele către autorități și așteptând rezolvări concrete pentru
Pentru al doilea an consecutiv, strategia energetică a Europei se bazează în mare parte pe speranța unei ierni blânde și a unei cereri industriale reduse, cu prețurile gazului rămânând în
Băncile din Europa înregistrează probabil anul acesta cel mai ridicat profit de la criza financiară, pe fondul majorării dobânzilor, transmite Bloomberg.
Războiul dintre Israel şi Hamas a accentuat atenţia investitorilor asupra riscurilor geopolitice în creştere pentru pieţele financiare, în timp ce investitorii aşteaptă să vadă dacă
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare în valoare de 24 de milioane euro notificată de România pentru sprijinirea investiţiilor în porturile maritime şi interioare în contextul
Banca Mondială a publicat o actualizare a Diagnosticului Sistematic de Țară (DST) pentru România, publicat inițial în 2018 și care a identificat un set de priorități de dezvoltare prin care
In saptamanile care au urmat invaziei Rusiei in Ucraina, la 24 februarie, Claudio Descalzi, directorul general al companiei energetice italiene Eni (ENI.MI), a intreprins o serie de calatorii la
Preturile gazelor naturale europene au crescut luni, dupa ce gigantul energetic de stat al Rusiei, Gazprom, a declarat ca va inchide conducta Nord Stream 1, cea mai mare infrastructura de gaze din
Bursele europene au inchis marti in scadere, iar euro a coborat fata de dolar la cel mai redus nivel din ultimele doua decenii, investitorii analizand cresterea preturilor petrolului si noi date
Finlanda si Suedia au anuntat duminica planuri de a oferi miliarde de dolari sub forma de garantii de lichiditate companiilor de energie din tarile lor, dupa ce grupul rus Gazprom a inchis gazoductul
Tarile europene sunt pe cale sa isi atinga obiectivul de umplere a depozitelor de gaze pana la inceputul acestei ierni, dar costul reinnoirii rezervelor va fi de peste 50 de miliarde de euro, de 10
Tarile Uniunii Europene incearca sa atenueze planul Comisiei Europene care le cere sa utilizeze o cantitate mai mica de gaze, in timp ce Europa se pregateste pentru o iarna cu incertitudini de
In timp ce Europa se pregateste pentru penuria de energie din cauza reducerilor de gaze din Rusia, criza energetica a Japoniei in urma cu un deceniu ofera o lectie de supravietuire cum ar fi
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirma ca Rusia va incerca nu doar sa limiteze livrarile de gaze catre Europa, ci chiar sa le opreasca complet, "in cel mai acut moment". "Rusia nu a jucat