Guvernul presedintelui american Donald Trump reitereaza ca a dat dovada de fermitate fata de Rusia in Afganistan, insa lasa usa deschisa unei participari a lui Vladimir Putin la un summit largit G7,
Serviciile ameriane de informatii sunt convinse ca Rusia a oferit in mod discret prime unor combatanti apropiati talibanilor, cu scopul de a ucide militari americani sau din cadrul NATO, dezvaluie
Presedintele Donald Trump s-a declarat, marti, in favoarea revenirii la G8 odata cu reintegrarea Rusiei, care a fost exclusa din grupul celor opt tari cele mai industrializate in 2014, marcand astfel
Guvernul german a transmis miercuri ca nu este de acord cu o revenire a Rusiei in G7 (grupul celor mai industrializate tari ale lumii), sugerata de presedintele american Donald Trump, care ar putea
Hotarat sa joace rolul de mediator, presedintele francez Emmanuel Macron il primeste, luni, pe omologul sau rus, Vladimir Putin, la resedinta sa de vacanta de la Bregancon, cu cinci zile inainte de
Presedintele american Donald Trump le-a spus, vineri, omologilor din G7 ca si-ar dori reprimirea Rusiei in cadrul grupului celor mai insutrializate tari din lume,
Presedintele SUA, Donald Trump, le-a spus liderilor din Grupul tarilor puternic industrializate (G7) ca fosta regiune ucraineana Crimeea apartine Rusiei deoarece locuitorii vorbesc limba rusa, afirma
Vladimir Putin este pregatit pentru o intalnire fata in fata cu presedintele SUA Donald Trump, odata ce Washingtonul da unda verde, a declarat duminica presedintele rus, citat de DPA.
Prim-ministrul britanic Theresa May si ceilalti lideri G7 au marit presiunea asupra lui Donald Trump, cerandu-i sa respecte comunicatul emis in cadrul summit-ului de weekendul trecut din Canada.
Intr-o actiune fara precedent, democratiile occidentale au expulzat peste 140 de "diplomati rusi" ca raspuns la atacul chimic desfasurat de reprezentanti ai Moscovei pe teritoriul Marii Britanii.
Ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, a declarat joi ca G7 (Grupul celor mai industrializate state ale lumii), ar trebui sa redevina intr-un anumit orizont de timp G8, prin reprimirea
Compania americana Ketchum, din cadrul grupului global de marketing Omnicom, care lucra pentru Guvernul rus de noua ani, pare sa fie ultima dintre victimele ostilitatii alimentate de criza din
Ca urmare a transformarilor legislatiei fiscale internationale, cu accent pe cresterea transparentei si a schimbului de informatii intre state la nivel global, regulile fiscale se vor schimba si in
Presedintele rus Vladimir Putin nu va fi invitat la urmatoarea reuniune a tarilor membre G7, a spus cancelarul german Angela Merkel, care va gazdui summitul din 2015, in Bavaria, in iunie.
General Motors a anuntat sambata un nou val de rechemari, bilantul masinilor rechemate de constructorul american in 2014 ajungand astfel la aproximativ 30 de milioane de vehicule.
Presedintele rus Vladimir Putin trebuia sa fie un paria la summitul G8 de la Soci, care a fost in cele din urma anulat si retrogradat la G7 (cele mai industrializate tari ale lumii). Acesta se
Dupa anexarea Crimeii de catre Rusia, sefii de stat si de Guvern din cele sapte tari cele mai industrializate din lume au decis anularea summitului G8, care ar fi trebuit sa aiba loc la Soci, si
Premierul ucrainean Arseni Iateniuk a declarat sambata, in cadrul unei intalniri cu omologul sau canadian Stephen Harper, ca Ucraina este pregatita sa ia locul Rusiei in cadrul organizatiei statelor
Presedintele rus Vladimir Putin nu regreta o eventuala excludere a Rusiei din G8, a declarat intr-un interviu pentru cotidianul Komsomolskaia Pravda purtatorul de cuvant al liderului rus, Dmitri
Rusia lui Vladimir Putin nu vrea sa cedeze in fata comunitatii internationale in ceea ce priveste peninsula Crimeea. Negocierile s-au blocat, dupa ce Moscova a refuzat sa discute o eventuala
Presedintele Statelor Unite, Barack Obama, si omologul sau rus, Vladimir Putin, au purtat o conversatie la telefon, sambata, pe tema crizei din Ucraina, potrivit unui oficial american.
Rusia a preluat miercuri presedintia anuala a Grupului celor mai dezvoltate opt state (G8), propunand crearea de mecanisme eficiente de combatere a celor mai mari amenintari cu care se confrunta
Consiliul Municipal al orasului Birmingham anunta ca ar putea vinde o parte dintre atractiile locale pentru a putea plati datorii de peste un miliard de lire sterline, anunta BBC.
Uniunea Europeana si Canada au semnat, vineri, un acord de liber schimb intre cele doua piete, care va conduce la cresterea cu peste 20% a volumului schimburilor comerciale, au anuntat intr-o
Statele din zona euro nu pot stimula cresterea economica prin cheltuieli care sa majoreze deficitele bugetare, a declarat, vineri, cancelarul german Angela Merkel, in contextul pregatirilor pentru o
Guvernul din Irlanda de Nord, provincia britanica an care va avea loc luni si marti, summitul G8, a acuzat, duminica, Republica Irlanda ca este un paradis fiscal al carui sistem de impozitare "fura"
Cele mai mari 100 de companii britanice listate la bursa au peste 8.000 de subsidiare sau societati mixte in paradisuri fiscale, potrivit unui studiu realizat de fundatia ActionAid care provoaca noi
Barack Obama il va primi pe premierul britanic David Cameron la Casa Alba luni pentru a discuta despre situatia din Siria si summitul G8 care va avea loc luna viitoare in Irlanda, au anuntat oficiali