Industria de evenimente (Meetings, Incentives, Conventions and Exhibitions - MICE) aduce in mod direct, in Romania, circa 500 de milioane de euro anual, sume inca mici daca ne comparam cu tarile
Reprezentantii celor mai importante institutii si organizatii din turism, administratorii de pensiuni, consultanti, agentii de turism si presa se intalnesc la Bucuresti, in cadrul Targului de Turism
Premierul Victor Ponta si-a exprimat marti, in cadrul unei dezbateri privind fondurile europene, speranta ca la exercitiul financiar european 2014-2020 este ultima data cand Romania este
De ani si ani de zile, tot discutam despre cum sa atragem mai multi turisti straini in Romania. Ba, mai mult, de cativa ani avem si fonduri de promovare consistente, deci nu ne-am putea plange de
Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit pune la dispozitia celor interesati sa investeasca in constructia pensiunilor si dezvoltarii activitatilor agroturistice circa 186,5 milioane de
Guvernul isi propune construirea a 200 de crese la nivel national in 2011, si dezvoltarea infrastructurii in mediul rural, a declarat, sambata, la Targoviste, ministrul Dezvoltarii Regionale si
Cei care vor sa investeasca in agroturism pot primi fonduri europene nerambursabile de pana la 200.000 de euro. Finantarea se ofera in cadrul unui program care are ca obiectiv general dezvoltarea
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) a prezentat joi Planul de marketing strategic si operational pentru Romania 2011-2015, ce are un buget total alocat de 118,4 milioane euro, din
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) a prezentat joi Planul de marketing strategic si operational pentru Romania 2011-2015, care presupune lansarea unor programe precum "Ingerii
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului va plati 80.000 de euro, fara TVA pentru producerea a sase spoturi TV de promovare a turismului romanesc, potrivit Mediafax.
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) a lansat procedura de achizitie a serviciilor de creatie si productie a sase spoturi TV de promovare a turismului romanesc, in cadrul
Ministrul Dezvoltarii Elena Udrea a precizat luni ca nu se cuvine a specula ca Programul national de dezvoltare a infrastructurii este dedicat comunitatilor conduse de primari PDL cata vreme acest
Noul slogan de promovare turistica a Romaniei, care va fi facut public oficial joi, la targul Expo 2010 de la Shanghai, este "Explore the Carpathian garden" ("Explorati gradina carpatina"), potrivit
Uniunea Europeana ofera fonduri nerambursabile pentru oricine vrea sa se implice in dezvoltarea mediului rural. Finantarea poate fi accesata doar de start-up-urile care nu au incheiat un an fiscal de
Cu o capacitate de cazare de 4.000 de locuri in vile si pensiuni si cu investitii ce au depasit cateva zeci de milioane de euro in ultimii ani, zona Bran-Moeciu-Rasnov nu duce lipsa de turisti nici
Din ratiuni electorale, presedintele PSD creaza confuzie in ceea ce priveste functionarea unui program de finantare din fonduri europene. "Daca vine cineva acasa in guvernarea noastra, va primi 20
Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR) precizeaza ca cele aproape zece milioane euro destinate promovarii activitatii Programului National de Dezvoltare Rurala nu au fost
Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, la Varsovia, ca se va adresa, luni, Parlamentului asupra modului in care trebuie acoperit deficitul de cont curent, precizand ca este optiunea
Turismul rural si regional din Romania va beneficia, in perioada 2007 - 2013, de fonduri europene de aproape 500 milioane de euro prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regionala, la care
Romania a reusit sa cheltuie, pana la sfarsitul anului 2004, doar un sfert din fondurile SAPARD, aceasta fiind una dintre cele mai scazute rate de absorbtie din randul statelor care au beneficiat sau
Presa poloneza scrie ca litoralul romanesc e pustiu * Fundatia Eurolink-Casa Europei lanseaza un proiect de promovare a brandului turistic * Peste 150 de modele de automobile la Parcul Tiriac *
Comisionul lunar salta rata la credit pana la 60% din venit * Peste 500 mil. euro, banii romanilor din conturi de lux * Fabricile falimentare din Bucuresti A- transformate in cartiere rezidentiale si
Turismul romanesc va creste cu 15% in 2007 si poate atinge peste doua procente din PIB, daca programele de dezvoltare initiate de Autoritatea Nationala pentru Turism (ANT) vor fi implementate cu
Gheorghe Matache, agricultor din judetul Ialomita, vrea sa profite de cele 2 hectare de teren arabil pe care le detine, pentru a cultiva, in primavara, rapita.Vrea sa puna bazele unei afaceri care
Romania risca sa piarda nu atat fonduri, cat sa-si piarda credibilitatea in fata Comisiei Europene si am cerut Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit sa ia cateva masuri de urgenta, a
Micro-intreprinderile, ONG-urile sau persoanele fizice neinregistrate ca agenti economici pot beneficia din toamna acestui an de fonduri europene nerambursabile, in valoare de 544,2 milioane euro,
Cei care doresc sa-si modernizeze sau sa construiasca de la zero o pensiune turistica cu bani de la SAPARD ar trebui sa se grabeasca. Mai sint disponibili doar 6 milioane de euro, care teoretic ajung
Turismul rural si regional din Romania va beneficia, in perioada 2007 - 2013, de fonduri europene de aproape 500 milioane de euro prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regionala, la care
Romania se arata a fi o tara cu o mare disponibilitate pentru turism conferita de varietatea, frumusetea si ineditul resurselor turistice naturale si antropice. De la munte si pana la Delta Dunarii
In ultimii trei ani, au fost deschise 139 de dosare cu un prejudiciu total de 80 de milioane de euro, din care s-a recuperat doar 5%, iar judecatorii au dat doar 9 condamnari definitive in cazuri de