Pe parcursul acestui an, principalele organisme financiare internationale, Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, precum si Comisia
Liderii Uniunii Europene continua sa joace soarta Greciei periculos de aproape de marginea prapastiei. Guvernul elen a acceptat mai mult de jumatate din propunerile creditorilor sai, dar acest lucru
Fostul ambasador SUA la Bucuresti Mark Gitenstein ii recomanda noului secretar de stat John Kerry sa aiba in vedere sustinerea statului de drept si initiativelor anticoruptie din Romania, afirmand ca
Discutiile liderilor europeni de la Bruxelles cu privire la bugetul UE pentru 2014 - 2020 au esuat, iar negocierile pe acest subiect vor continua, cel mai probabil, anul viitor.
Fondul Monetar International (FMI) nu promoveaza politici adecvate in tarile aflate in criza financiara, precum Grecia si Spania, potrivit ministrului bulgar de Finante, Simeon Djankov, citat de
"Probabil ca anumite cercuri sunt deranjate ca, in ciuda situatiei economice dificile a tarii, exportul de produse industriale a continuat sa creasca. Este unul din putinele lucruri care a ajutat
Spunand ca un imprumut de la FMI ar fi ultimul lucru la care va apela Romania, presedintele Basescu a lasat clar a se intelege ca ar prefera sa nu se ajunga din nou la mana institutiei cu pricina.
Abonează-te la notificările Business24.ro:
Pentru a vă abona la notificările Business24.ro apăsați butonul de sus Allow sau Permite