Comisia Europeană a criticat deschis în cadrul unei vizite oficiale la București în perioada 18-21 martie întârzierile înregistrate de România în implementarea reformelor asumate prin Planul
Camera Reprezentanţilor a adoptat miercuri, 13 martie, un proiect de lege care prevede interzicerea TikTok în Statele Unite în cazul în care reţeaua de socializare nu îşi rupe legăturile cu
Ultima numărătoare efectuată de RetuRO arată că o cantitate de 7,3 milioane de ambalaje de băuturi a fost colectată până acum în cadrul Sistemului Garanţie-Returnare (SGR). Dacă până la
Meta estimează că aproximativ 100.000 de copii care folosesc Facebook şi Instagram au parte zilnic de hărţuire sexuală online, inclusiv prin „imagini ale organelor genitale ale adulţilor”,
Andrei Caramitru, cunoscut analist economic mai ales în spațiul online, a avut o postare acidă pe Facebook la adresa măsurilor pe care le ia statul român.
Pe lângă suita de noi taxe și impozite aplicate operatorilor economici și plătitorilor de TVA de la 1 ianuarie, anul a debutat și cu un haos general în mandatarea sistemului RO e-Factura.
AI va fi unul dintre subiectele anului, de la bătăliile privind drepturile de autor până la temerile că deepfakes ar putea deturna alegeri. Cine controlează tehnologia? Cine deține
Rețelele de socializare au devenit o parte integrantă a vieții noastre în secolul XXI. Ele au transformat modul în care comunicăm, socializăm și percepem anumite informații. În timp ce
Ionuț Gabără este antreprenor cu o experiență de peste 13 ani în mediul de business românesc și administrator al companiei GBR Point. Învățând meserie de la tatăl său, Ionuț a luat
Dezbaterea privind noile plafoane pentru plățile cu numerar atât între companii a stârnit numeroase dispute publice în media, pe rețelele sociale și în forumurile politice, pe tema
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat, referitor la amendamentul la legea privind măsurile fiscale care prevedea o naţionalizare a Pilonului II de pensii, că este vorba despre „un
Începutul e întotdeauna promițător, însă de puține ori se întâmplă ca scenariul creionat să fie și confirmat la final. Un factor important care influențează rezultatul este unul care,
Cunoașterea tendințelor din Marketingul Digital ne permite să ne folosim resursele în mod înțelept și să ne concentrăm atenția și timpul pe canalele și activitățile care ne vor aduce
Cicatricile postacneice sunt rezultatul direct al deteriorării pielii din cauza acneei, care se prezintă sub forme de adâncituri sau denivelări la nivelul pielii, din cauza colagenului produs de
Din era Tyrannosaurus Rex, traversând 100 de milioane de ani, ploșnițele de pat se strecoară astăzi pe cearșafuri chinuind mai ceva ca picătura chinezească, noapte de noapte, pe nefericiții
Cei mai multi romani si-au incheiat concediile din sezonul estival si se intereseaza deja de preturile cerute pentru vacanta de iarna. Acestia vor sa faca inca din septembrie rezervari pentru Craciun
Nu esti multumit de Sales & Leads generat din online? Nu gasesti insa vinovatul. Vina se paseaza de la unul la altul. Sigur ai mai fost in situatii similare precum cea de mai jos.
Primarul Sectorului 1 din Capitala, Clotilde Armand, a reactionat duminica, 20 iunie, dupa ce presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan a explicat ca pentru a rezolva problema cu
Foarte multe femei care sunt in perioada de maternitate isi doresc sa faca bani si de acasa. Numeroase mamici si-au deschis propriile bussines-uri in perioada concediului de crestere a copiilor si au
La cat de accesibil si de popular e internetul astazi nu e de mirare ca ponderea bugetelor alocate campaniilor de outbound si inbound marketing tinde sa creasca in favoarea celor din urma.
Presedintele executiv al ANEIR, Mihai Ionescu, este foarte deranjat ca punem capat unei mafii care capusa banii publici din Ministerul Economiei si este normal sa se supere pentru ca "reforma supara