Economia Romaniei, cu o crestere bazata in primul rand pe consum, arata precum un castel de nisip care poate fi spulberat, intr-o clipa, de un singur val sau o adiere de vant (de criza).
In urma cu un an si 9 luni, Banca Nationala a Elvetiei (SNB) lua prin surprindere pietele financiare renuntand la plafonul fix de tranzactionare al francului in raport cu moneda euro.
Moody's a coborat ratingul de credit al Ucrainei de la "Caa1" la "Caa2", cu perspectiva negativa, din cauza escaladarii tensiunilor sociale si politice din tara, care genereaza riscul aparitiei unei
Leul a inregistrat o apreciere minima (usor peste 0,1%), la sfarsitul lui noiembrie comparativ cu valoarea sa raportata la euro de la inceputul lunii, fiind una dintre cele doua monede din UE care
Premisele macroeconomice sunt favorabile Romaniei in 2014. Productia industriala isi consolideaza tendinta ascendenta a ultimelor luni, deficitul de cont curent este redus, iar exporturile ar trebui
Cursul de schimb valutar poate varia foarte mult de la o banca la alta sau de la o casa de schimb la alta, in pofida referintei Bancii Nationale. Persoanele care au de achitat rate la banca sau
Moneda romaneasca s-a devalorizat miercuri cu 0,28% comparativ cu euro, cursul de schimb afisat de BNR fiind de 4,4514 lei/ euro, in crestere cu 1,23 bani fata de referinta anuntata marti, de 4,4391
Sperantele de stabilizare a cursului de schimb se naruie, dupa ce moneda nationala si-a reluat, miercuri, deprecierea in fata de principalelor valute, cursul euro/leu atingand maximul acestui an. Mai
Leul s-a depreciat luni in fata euro cu 0,0271 de unitati fata de sesiunea de vineri si a intrerupt astfel usoara crestere pe care a avut-o la finalul saptamanii precedente.
Anul 2013 a adus scaderea dobanzilor la depozite cu pana la 0,75 puncte procentuale, iar analistii avertizeaza ca ne putem lua gandul de la castiguri de 7-7,50%, asa cum ne-au rasfatat bancile anul
Cursul valutar a inregistrat in 2012 un record istoric regretabil. Euro a fost cotat in data de 3 august la 4,6481 lei/unitate. Cauza a fost instabilitatea politica, un laitmotiv al acestui an
Cursul de schimb a deschis sedinta interbancara de luni peste 4,4700 lei/euro si in prima ora a fluctuat usor peste acest nivel, insa volumele de tranzactionare au fost reduse.
Aprecierile recente ale leului, datorate in primul rand mecanismelor Bancii Nationale a Romaniei, au venit la momentul oportun pentru economie, potrivit analistilor.
Rezultatul referendumului nu a rezolvat impasul in care se afla Romania, spun analistii contactati de Business24. Desi rezultatul nu va avea un impact notabil asupra cursului valutar, nu se anunta o
Leul a atins, luni, un nou minim istoric in raport cu euro, cursul oficial anuntat de BNR fiind de 4,6009 lei/euro. In prima zi din saptamana care preceda referendumului hotarator pentru Romania,
Cursul valutar a atins luni un nou minim istoric de 4,4373 lei/euro, cu 0,24% mai mare fata de sedinta de vineri, cand inregistrase o valoare de 4,4265 lei/euro. Analistii contactati de Business24
Cursul valutar mediu anticipat pentru acest an de Comisia Nationala de Prognoza (CNP) este de 4,18 lei pentru un euro, cifra pe care o vehiculeaza adesea si oficialii guvernamentali.
Temerile privind franarea cresterii economice a SUA si criza datoriilor de stat din Europa au apreciat francul elvetian pana la un nou maxim record fata de euro, care au determiant investitorii sa
"La sfarsitul acestui trimestru, cursul valutar ar trebui sa fie undeva la 4,1 lei/euro si la sfarsitul acestui an sa ajunga la 4 lei/euro. Abia la sfarsitul lui 2012 vom vedea un curs valutar de 3,8
Petrom a anuntat ca majorarea preturilor la carburanti, de 24% la motorina si 20% la benzina, in 2010, a fost determinata exclusiv de modificarea taxelor, in primul rand cresterea TVA, de fluctuatia
Evolutia leului este supusa unor presiuni "enorme" din partea unor speculatori atat din Romania, cat si din afara tarii, care doresc o evolutie nefavorabila a monedei nationale, a declarat
Moneda nationala s-a mentinut pe o tendinta de depreciere in prima parte a sedintei, pe fondul incertitudinilor politice, iar referinta BNR a urcat cu 1,33 bani, la 4,2940 lei/euro, cel mai ridicat
“Economic vorbind, femeile din Romania beneficiaza de pensie o perioada mai lunga decat barbatii. Daca se va adopta legea in forma actuala, tinand cont ca in Romania, in momentul de fata,
"Refinantarea creditului este un subiect foarte dezbatut in ultima perioada, pentru ca odata cu aparitia OUG 50/2010 privind refinantarea creditelor si eliminarea unor comisioane, foarte multe
Peste 70% dintre intreprinderile mici si mijlocii care efectueaza operatiuni de import sau export raman expuse riscului valutar deoarece nu aplica strategii de hedging care sa le protejeze, aceste
Banca centrala a afisat luni un curs de referinta de 4,1305 lei/euro, in scadere nesemnificativa fata de cel anterior, dupa o evolutie usor mai volatila a cotatiilor in prima parte a sedintei, sub