O parte a proiectului de reabilitare a căii ferate Caransebeș-Arad, în valoare de aproape două miliarde de euro, este blocat în birocrație. E vorba de tronsonul care cuprinde Timișoara, unde
Ministrul britanic pentru investiţii, Dominic Johnson, a declarat luni că lucrează pentru a atrage producătorii de maşini chinezi să construiască o fabrică în ţară şi că investiţiile
Vrei să fii parte la o încă o zi cu mai puține emisii de CO2 în București? Ai ocazia să o faci mâine, 24 septembrie, la Marșul mașinilor eco friendly, ajuns la a 5-a editie și la We Bike
Procesul de selectie al city managerului Timisoarei este in plina desfasurare. Chiar daca legea ii permitea sa numeasca pe cine vrea in aceasta functie, primarul Timisoarei, Dominic Fritz, a lansat o
Chiar daca legea ii permite sa numeasca pe cine vrea in functia de city manager al Timisoarei, noul primar Dominic Fritz a anuntat ca lanseaza o procedura de selectie a celui care va ocupa postul. In
Timisorenii ar putea plati impozite pe cladiri usor mai mari, in anul 2021 fata de cele din acest an, daca proiectul de hotarare al primarului Dominic Fritz va fi votat de alesii locali.
Primarul municipiului Timisoara, Dominic Fritz, a declarat marti, 17 noiembrie, ca a taiat sporurile care le erau acordate angajatilor care lucrau la elaborarea de proiecte cu finantare europeana,
Noul primar al Timisoarei, Dominic Fritz, a oprit doua licitatii aflate in derulare pentru ca nu sunt bani, situatia financiara a Primariei Timisoara fiind una "provocatoare".
Ministrul Finantelor, Florin Citu, a anuntat, marti, ca in 17 noiembrie echipele de control ale ANAF au inceput un control la Federatia Romana de Fotbal.
Primarul Dominic Fritz a anuntat, intr-o conferinta de presa, marti, ca inevitabila carantinarea Timisoarei, in conditiile in care numarul de infectari de Covid la mia de locuitori se apropie de 6.
Noii primari, care si-au preluat mandatele de deja doua, trei saptamani, au inceput sa scoata la lumina dezastrele din bugetele locale lasate mostenire, dar si adevarate "gauri negre", contracte
Noul primar al Timisoarei, Dominic Fritz, a facut un bilant al primei zile de mandat, anuntand ca "o sa vina vremuri grele". "O sa iau decizii care nu o sa ne faca pe toti fericiti, dar nu m-ati
Presedintele interimar al PNL Timis, Alin Nica, a declarat, luni seara, ca a decis impreuna cu primarul ales al Timisoarei, Dominic Fritz, sustinut de Alianta USR PLUS, prelungirea perioadei de
Rezultatul alegerilor locale de anul acesta a fost greu de digerat pentru unii dintre cei care si-au pierdut fotoliul de primar. Desi Romania ramane impartita intre PNL si PSD, schimbarea vine din
Prim-ministrul britanic Boris Johnson l-a aparat pe consilierul sau principal, Dominic Cummings, intr-o conferinta de presa sustinuta duminica, sfidand apelurile de a-l demite pentru ca a incalcat
Premierul britanic Boris Johnson a anuntat ca restrictiile legate de coronavirus vor fi relaxate incepand din 1 iunie, in timp ce controversele legate de incalcarea acestora de catre cel mai apropiat
Agentiile de securitate cibernetica britanica si americana au avertizat marti in privinta unor atacuri informatice impotriva organizatiilor sanitare implicate in lupta impotriva pandemiei, "adesea
Dupa saptamani de restrictii stricte si paralizare economica, o serie de tari europene se pregatesc pentru revenirea la normalitate, insa aceasta va fi graduala si precauta pentru a evita o
Premierul britanic Boris Johnson va adopta luni o atitudine ferma si "fara concesii" la adresa Uniunii Europene, intr-un discurs care vizeaza definirea principalelor linii ale politicii Regatului
Fostul presedinte al Consiliului European Donald Tusk a declarat ca Scotia ar fi primita in Uniunea Europeana "cu entuziasm", daca si-ar obtine independenta de restul Regatului Unit, dar ca procesul
Marea Britanie a transmis, duminica, un indemn pentru calmarea tensiunilor dintre Iran si SUA ca urmare a uciderii generalului Qassem Soleimani de catre o drona americana in Irak. Londra recomanda
Conservatorii premierului britanic Boris Johnson au declarat ca, din ianuarie 2021, vor pune capat tratamentului preferential pentru imigrantii proveniti din Uniunea Europeana daca vor castiga
Guvernul britanic a anuntat ca va incerca in continuare sa obtina ratificarea in Parlament a acordului de Brexit negociat de Boris Johnson. Chiar daca premierul a trimis la Bruxelles o scrisoare in
Operatorul britanic Thomas Cook, cea mai veche firma de turism din lume, a anuntat luni intrarea in faliment dupa ce a esuat in cursul weekendului sa gaseasca fondurile necesare pentru supravietuire
Statele Unite ale Americii au facut publice imagini din satelit care arata ca Iranul se afla in spatele atacului de sambata asupra principalelor instalatii petroliere saudite.
"Ne-am saturat sa fim condusi de o clasa politica vulgara, incompetenta si corupta. (...) Timp de 30 de ani, aceste partide au subminat institutiile statului. Singura noastra speranta este o