Aproximativ 50 de activisti Greenpeace au patruns, luni dimineata, in curtea Palatului Parlamentului unde au inceput sa sape, in semn de protest fata de proiectul minier de la Rosia Montana, ei fiind
Executivul comunitar asteapta cat de curand informatiile solicitate de la autoritatile romane in cadrul procedurii deschise prin sistemul EU Pilot privind proiectul minier de la Rosia Montana, a
Presedintele Comisiei parlamentare speciale pentru Rosia Montana, Darius Valcov (PSD), a propus, marti, plenului Senatului, respingerea proiectului de lege privind unele masuri aferente exploatarii
Manifestantii care au participat duminica la marsul de protest neautorizat din centrul Capitalei au fost legitimati de jandarmi, unul dintre acestia fiind dus la o sectie de politie pentru ca a
Premierul Victor Ponta a fost intrebat, luni, daca are temeri in privinta despagubirilor pe care Gabriel Resources ar putea sa le solicite ca urmare a nerealizarii exploatarii de la Rosia Montana, el
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sarbu, a declarat, joi, la Medias, referitor la proiectul Rosia Montana, ca nu poate accepta ca Romania sa stea "pe un munte de resurse" si, totusi, romanii sa fie
Purtatorul de cuvant al PNL, Cristina Pocora, a declarat, luni, ca parlamentarii liberali nu vor sustine niciun fel de derogari, introduse in alte legi aflate in Parlament, care sa favorizeze
Presedintele Traian Basescu a declarat, duminica, raspunzand unei intrebari referitoare la Legea privind Rosia Montana trimisa de Guvern la Parlament, ca aceasta va fi respinsa de Curtea
Peste 500 de angajati ai companiei Rosia Montana Gold Corporation si localnici au participat marti, timp de mai multe ore, la un miting si la un mars de protestat, ambele neautorizate, pentru a cere
Rosia Montana, proiectul care a creat "valtoare" atat pe scena politica cat si pe strazile Capitalei, prin ample proteste ale celor care nu sustin exploatarea, ridica si probleme de
Conform "Acordului privind unele masuri aferente exploatarii minereurilor auro - argentifere din perimetrul Rosia Montana", economia romaneasca ar putea obtine circa 2,3 miliarde de dolari, plus
Presedintele Traian Basescu a declarat luni ca imaginea externa a Romaniei este afectata din pricina faptului ca romanii "denigreaza" institutiile care "isi fac treaba" si prin faptul ca in
Gabriel Resources, compania inregistrata in Canada care vrea sa dezvolte proiectul minier de la Rosia Montana, se asteapta sa obtina avizul Parlamentului Romaniei pentru exploatarea din Muntii
Guvernul Ungureanu a fost votat joi de Parlament cu 237 de voturi pentru si 2 impotriva. Opozitia nu a participat la vot, insa Puterea a beneficiat de sustinerea conditionata a minoritatilor. Prima
Eurodeputatul Monica Macovei si cateva ONG-uri solicita Comisiei de Industrii a Camerei sa organizeze o dezbatere despre o initiativa de modificare a legii minelor prin care expropriator poate fi nu
BBC, 13 septembrie 2007 - Ministerul Mediului a anuntat ca procesul de autorizare al proiectului minier de la Rosia Montana a fost suspendat pe termen nelimitat. Ministerul si-a motivat decizia prin