În luna aprilie 2024, contribuabilii trebuie să fie atenți la o serie de obligații fiscale importante care necesită depunerea unor formulare specifice la Agenția Națională de Administrare
Odată cu promulgarea Legii 296/2023, fluctuațiile fiscale și economice cu care urmează să se confrunte întreprinderile românești anul viitor au acaparat dialogul public.
Desfășurarea activităților independente este tot mai comună în ultimii ani, cu atât mai mult cu cât domeniile precum marketing digital sau IT&C s-au dezvoltat tot mai mult, iar specialiștii
Inchiderea ("lockdown") tarilor si regiunilor mai mult sau mai putin controlata si distantarea sociala declansate de pandemia COVID-19 va grabi transferul de fonduri pentru salvarea afacerilor
Statele afectate de pandemia de COVID-19 arunca in lupta un arsenal de masuri fara precedent, pentru a diminua efectele inca greu de cuantificat atat la nivelul populatiei cat, mai ales, in economia
Dupa aproximativ trei ani de la momentul aparitiei sale, declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice ramane un subiect fierbinte pentru
Activitatea de sponsorizare a fost si va ramane una de mare interes pentru societate in ansamblul sau, atat pentru beneficiarii organizatiilor non-profit, cat si pentru societatile comerciale care,
Calitatea de sef al Fiscului si suma mare de bani primita in schimbul traficarii influentei sale, circa 12,5 milioane de lei, au facut parte din motivele pentru care Curtea de Apel Bucuresti a decis
A ramas mai putin de o luna pana cand puteti depune Declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice, precum si Declaratia 230, prin care se poate
Desi toti directorii financiari inclusi in sondajul efectuat de EY Romania considera ca au aplicat corect legea fiscala, aproape 60% dintre ei sunt de parere ca inspectorii ANAF le-ar impune, cel mai
Romania intra cu datorii in 2019, anul in care tara va detine presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene, in conditiile in care bugetul pentru anul viitor nu a fost deocamdata aprobat de
Avand in vedere deficitul bugetar, care la finalul primelor opt luni din anul 2018 pare ca este dublu fata de aceeasi perioada a anului trecut (1,54% din PIB), si ca ritmul de colectare a creantelor
Au mai ramas doar cateva zile pana la termenul de depunere al Declaratiei unice privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice, prilej pentru a analiza cateva
Termenul limita pentru depunerea ''Declaratiei unice privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice'' este 16 iulie 2018, a anuntat, vineri, Agentia Nationala de
Guvernul va adopta in sedinta de guvern de joi ordonanta de urgenta privind Declaratia unica. Premierul Viorica Dancila a spus ca aceasta va usura viata contribuabililor si va eficientiza munca
Autoritatile au estimat ca un milion de contribuabili ar trebui sa depuna Declaratia unica, ce comaseaza sapte declaratii, intre care si Formularul 600, a declarat ministrul de Finante, Eugen
Contributia de asigurari sociale (CAS) si contributia de asigurari sociale de sanatate (CASS) in cazul drepturilor de proprietate intelectuala ar putea fi retinute la sursa, potrivit unui proiect
Ministerul Finantelor pregateste un proiect de act normativ care va stabili un mecanism mai simplu de declarare si plata a CAS si CASS datorate de persoanele fizice, termenul preconizat pentru
Ministerul Finantelor Publice informeaza ca pregateste un proiect de act normativ care va stabili un mecanism mai simplu de declarare si plata a CAS si CASS datorate de persoanele fizice, termenul
Directorul Antenei 3, Mihai Gidea, este amenintat de Fisc cu blocarea conturilor. Motivul: a imprumutat bani de la Dan Voiculescu, condamnat in dosarul ICA, iar acum inspectorii ANAF vor sa
Formularul 600, pe care persoanele fizice care au realizat in 2017 alte venituri decat cele de natura salariala, chiar daca au si calitatea de salariat, iar aceste venituri extra-salariale sunt mai
Contribuabilii ar putea fi obligati sa depuna doar prin intemediul Internetului principalele declaratii fiscale, potrivit unui proiect de ordin initiat de Agentia Nationala de Administrare Fiscala
Guvernul a constatat ca ANAF nu poate verifica in timp real daca transportatorii care solicita restituirea unor bani din acciza suplimentara la motorina primesc si alte compensatii, ceea ce ar sista