Angajatorii europeni reclamă o nouă criză pe piața forței de muncă. Rezultatele a două sondaje arată că peste jumătate din firmele mici și mijlocii din România susțin că nu pot găsi
Acțiunile giganților tehnologici americani au ajuns să reprezinte aproximativ 85% din piața globală de acțiuni, depășind valoarea de piață a tuturor acțiunilor din Japonia, Franța, China
Beneficiile obţinute anul trecut în urma negocierilor de consumatorul care s-a adresat Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) au fost mai mari cu 16% faţă
Într-o industrie caracterizată de salarii mari, sectorul IT din România a traversat o transformare semnificativă între 2020 și 2023. Dacă înainte și în timpul pandemiei de COVID-19
Eliminarea facilităţilor fiscale din domeniul IT accelerează o criză deja resimţită pe piaţa muncii, iar competiţia între candidaţi va creşte şi mai mult, arată o analiză realizată de
După 2 ani de pandemie, în care românii au învățat să se reconfigureze, petrecând tot mai mult timp acasă, mai ales prin implementarea sistemelor de tip work-from-home și hibrid, piața
Telefonul este un accesoriu important pentru toata lumea, iar fara el viata este destul de grea. Evolutia tehnologiei ne-a impins spre utilizarea sa in mod constant si nu putem face prea mare lucru
Afectati puternic de pandemie, unii hotelieri au gasit solutii pentru a depasi criza din domeniul ospitalitatii gandind pachete turistice adaptate vremurilor.
Au inceput inscrierile la Gomag Virtual Summit 2021. Evenimentul organizat de catre echipa din spatele platformei Gomag este 100% online si are loc in perioada 8-12 februarie, sub forma unor sesiuni
Politicul ar putea deveni, in perioada urmatoare, fata de economia Romaniei, elefantul din magazinul de portelanuri pentru care romanii vor trebui sa plateasca toate cioburile daca nu se misca cu
Cu peste 150 de distinctii, dintre care 60 de medalii de aur, obtinute in competitiile internationale si locale, Purcari devine cea mai premiata vinarie din Romania si Republica Moldova, in 2020.
Nu doar in tara noastra, ci pretutindeni in lume, pandemia de COVID-19 a cauzat o scadere drastica a bugetelor dedicate publicitatii. La ora actuala, in Europa de exemplu, antreprenorii investesc cu
Anul acesta sta sub semnul impactului generat de criza coronavirus, asadar asistam la adaptari, dar si la schimbari de situatie surprinzatoare in toate sectoarele, iar sectorul IT nu face exceptie -
Complexul Amfiteatru-Panoramic-Belvedere, construit in 1970 in statiunea Olimp si supranumit "Perla litoralului romanesc", a fost reabilitat cu 40 de milioane de euro si reinaugurat oficial pe 1
Ce faci cand te gasesti intr-un blocaj antreprenorial? Poate lucrurile stagneaza, profitul afacerii este pe minus, vine si pandemia peste tine si totul ti se pare din ce in ce mai dificil de
Angajatorii sunt nerabdatori sa recupereze pierderile pricinuite de perioada crizei si repornesc planurile de dezvoltare. Astfel, 30% dintre companiile din Romania si-au pastrat planurile de
4 din 10 romani ar fi dispusi sa se vaccineze impotriva COVID-19, aproape jumatate dintre romani cred ca virusul SARS-CoV2 este mai putin periculos decat se crede si doar o treime mai vad statul ca
Epidemia de coronavirus a afectat in mod decisiv un numar semnificativ de companii, mai mari sau mai mici. Multe afaceri, mai cu seama cele din domeniul turismului, culturii, HoReCa, transporturilor
Pandemia generata de COVID-19 a dus la cresterea numarului de angajati care lucreaza de acasa, dar si a digitalizarii, implicit si la o crestere a importantei acordate serviciilor pentru clienti.
Cum trebuie distribuite bugetele intre social media si Google sau cum pot fi sporite vanzarile chiar si in aceasta perioada puteti afla dintr-un ghid pentru comerciantii care trec in online sau care
Peste 50 de practicieni din reteaua ASEBUSS, profesori si absolventi ai programului Executive MBA, impreuna cu experti ai companiei sale de training, Exec-Edu, vor oferi consultanta gratuita
Antreprenorul si investitorul de la "Imperiul Leilor" a lansat in aceasta perioada de criza webinarul gratuit pentru antreprenori "Scoate-ti afacerea din criza!". Este o perioada in care Cristian
Pe masura ce starea de urgenta se prelungeste iar perspectiva de a iesi din izolare si de a ne relua viata asa cum o stiam se indeparteaza, devine tot mai clar ca e nevoie sa ne gestionam cu atentie
Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura a ONU (FAO) si specialisti din domeniul agriculturii avertizeaza ca achizitiile exagerate de alimente pot provoca o criza. Avertismentul vine dupa ce, in
In primele doua saptamani de Online Meetups organizate de NO.MAD Talks pentru a sustine freelancerii din Romania, peste 200 de participanti s-au inscris la cele 8 sesiuni in care s-au abordat
Directorii financiari din companii mari sau mici, active in domeniul public si privat, isi exprima ingrijorarea privind efectele Covid-19 asupra personalului, productivitatii si a fluxului de numerar
Masurile luate pentru a stopa raspandirea noului coronavirus au inclus, printre altele, si lucratul de acasa, acolo unde se poate. Companiile cu experienta in flexibilizarea muncii s-au adaptat mai
Investitorii imobiliari sunt in continuare interesati de proiecte noi in Romania, chiar si in contextul epidemiei de Covid-19, arata un studiu al firmei de consultanta imobiliare Colliers
Peste 70 de persoane s-au inscris in prima zi la sesiunile de Online Meetups organizate de NO.MAD Talks pentru a sustine comunitatea de freelanceri, una dintre cele mai afectate in aceasta perioada