Celebrul economist american Nouriel Roubini, care a prevăzut criza din 2008, este cunoscut pe Wall Street pentru prognozele sale, dar și pentru predicțiile sale globale. Acum expertul avertizează
Criza provocată de războiul lui Putin din Ucraina, care a lovit piețele energetice și financiare, plus alte conflicte și instabilități internaționale au determinat o scădere accentuată a
După politica agresivă de ridicare a dobânzilor de referință pentru a aduce inflația la marje sub 2%, Banca Centrală Europeană pare să se îndrepte către țintele stabilite anul trecut.
Ultimele datele compilate de Fondul Monetar Internațional arată că inflația scade mai repede decât era de așteptat în majoritatea regiunilor de pe glob, în pofida politicilor monetare
Războiul din Ucraina, care durează de 2 ani, precum și cel din Israel, dar și scăderea uriașă a traficului de mărfuri prin Canalul Suez a generat în lume multiple perturbări ale piețelor.
Economia Germaniei, considerată cea mai mare de pe continentul european și a patra cea mai mare putere economică din lume, s-a contractat substanțial anul trecut, extinzând o perioadă de declin
Banca Centrală a Turciei a decis joi să majoreze dobânda cheie cu 2,50 puncte procentuale, atingând nivelul de 45%, o decizie care corespunde așteptărilor analiștilor, conform unor informații
Peste 250 de miliardari şi milionari şi-au reiterat miercuri apelul adresat reprezentanţilor aleşi ai principalelor economii ale lumii să introducă taxe mai mari pentru cei mai bogaţi din
Pe fondul eforturilor susținute ale Băncii Centrale Europene (BCE), inflația în zona euro a scăzut de la un maxim de 10,6% în octombrie 2022 la 2,9% în decembrie 2023. Astfel, economiștii
Protejarea consumatorilor de gaze naturale în anul 2022 a determinat aprobarea în România a unei legi care suspenda prețul din contracte și aplicarea unui preț plafonat cu plata de la bugetul
Datoria globală, în continuă creștere, a ajuns la un nivel record de 307.000 de miliarde de dolari. SUA, Italia și Marea Britanie ridică cele mai mari îngrijorări, au declarat mai mult de 20
Oficialii Băncii Centrale Europene (BCE) încearcă să stabilească dacă au crescut suficient costurile împrumuturilor astfel încât să asigure o revenire la rata inflației în jurul marjei de
Strategul global al unui mare grup bancar european avertizează asupra condițiilor economice și financiare actuale, foarte asemănătoare celor care au determinat ”Lunea Neagră”.
Anul 2023 se preconizeaza a fi o perioada plina de provocari, criza energiei continua sa afecteze Europa, nivelul inflatiei se va mentine ridicat pana in 2024, iar scenariul unei recesiuni economice
Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anuntat miercuri, 7 septembrie, un plan european de economisire a energiei si de reducere a dependentei de energia ruseasca, printr-un set de
Cele mai negre scenarii economice au inceput sa se adevereasca. Moneda europeana a coborat la un nivel care nu a mai fost atins din anul in care a fost lansata in circulatie, in 2002. Iar aceasta nu
Liderii statelor din G7 au transmis duminica, 13 iunie, in finalul summitului de la Cornwall, ca vor continua programele masive de sustinere economica post-COVID "atat timp cat va fi necesar" si ca
Congresul Statelor Unite ale Americii (SUA) a aprobat in seara zilei de luni, 21 decembrie, un plan de sprijin in valoare de aproape 900 de miliarde de dolari menit sa ajute familiile si companiile
George Haber, un prosper om de afaceri american de origine romana, supranumit peste Ocean "parintele DVD-ului", critica ideea de lockdown vehiculata de Joe Biden, despre care spune ca ar putea
Dupa ce in martie 2020 toate bursele au cazut mai puternic decat in 2008, acum ne uitam la fiecare veste care vine dinspre companiile farmaceutice. Vestile ca se pregateste un vaccin nu mai
Warren Buffett, unul dintre cei mai bogati oameni din lume, spunea ca "fie ca este vorba de sosete sau de actiuni", ii place sa cumpere marfa de calitate "cand piata este jos".
Senatorii si deputatii au aprobat, marti, in plenul reunit, raportul comun al Comisiilor de aparare ale Camerei Deputatilor si Senatului cu privire la Strategia Nationala de Aparare a Tarii pentru
Piata aurului se numara printre cele mai dinamice din acest an. Metalul pretios a reusit sa se aprecieze cu aproximativ 15% de la inceputul anului. Nivelul ridicat de incertitudine a reprezentat un
Directorul general al Fondului Monetar International (FMI), Kristalina Gheorghieva, a indicat posibilitatea revizuirii in scadere a estimarilor privind evolutia economiei mondiale, si a avertizat SUA
Ministrul Finantelor Publice, Florin Citu, sustine ca una dintre masurile la care lucreaza impreuna cu institutiile financiare internationale vizeaza investitia directa a statului in companii private.
La zece ani de la criza financiara, Uniunea Europeana demonstreaza ca a invatat foarte putin despre cum sa actionezi impreuna si sa iei masuri paneuropene de combatere a crizei si de sustinere a