Prima medie RCA a avut în primele nouă luni ale anului trecut o evoluţie de 5%, iar dauna medie plătită în baza poliţelor RCA a crescut cu 12%, precizează Uniunea Naţională a Societăţilor
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat luni că TAROM va primi un ajutor de peste 80 de milioane de euro de la Comisia Europeană, semnalele în acest sens fiind pozitive.
Consiliul Concurenţei a identificat unele bariere în procesul de racordare a clienţilor casnici la reţelele de distribuţie a energiei electrice, în cadrul unui studiu, una dintre acestea
Românii cumpără suplimente alimentare de sute de milioane de euro de la compania unui oligarh rus apropiat de Vladimir Putin. Andrey Kosogov este beneficiarul real al Sun Wave Pharma, liderul de
Banca Transilvania a semnat vineri contractul pentru achiziţionarea a 100% din acţiunile OTP Bank România, precum şi a altor companii din Grupul OTP România, inclusiv OTP Asset Management SAI
Asociaţia Energia Inteligentă (AEI) solicită Guvernului, printr-o scrisoare deschisă, luarea în regim de urgenţă a unor măsuri pentru evitarea dublării preţului la gaze în 2025, venind cu
Protejarea consumatorilor de gaze naturale în anul 2022 a determinat aprobarea în România a unei legi care suspenda prețul din contracte și aplicarea unui preț plafonat cu plata de la bugetul
Ministerul Energiei a anunțat miercuri, 31 ianuarie, că are în analiză câteva opțiuni de modificare a OUG 27/2022 privind schema de plafonare – compensare a tarifelor la energie, în
Organismul de supraveghere a concurenţei din Regatul Unit a deschis o investigaţie preliminară privind investiţia uriaşă a Microsoft în OpenAI, creatoarea ChatGPT, cu privire la relaţia
Modificările recente ale sistemului fiscal din România, inclusiv schimbările privind TVA, accizele și taxa pe adaosul de zahăr, precum și legislația legată de limitarea adaosului comercial,
Pe fondul Ordonanței de Urgență nr. 27/2022 (cu completările și modificările ulterioare) plafonarea prețurilor la gaze naturale și energie electrică a fost prelungită în România până la
Accesarea fondurilor europene trebuie să reprezinte un obiectiv prioritar pentru a asigura resursele necesare modernizării infrastructurii feroviare, în vederea creşterii siguranţei şi a
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care grupul Carrefour intenţionează să preia Romania Hypermarche SA, companie ce operează în România lanţul de hypermarketuri "Cora" şi
Consiliul Uniunii Europene împreună cu Parlamentul European au ajuns la un consens în ceea ce privește noua reglementare Euro 7, care se referă la regulile de omologare a autovehiculelor și a
Sute de fermieri și transportatori din România au protestat împotriva guvernului în ultima săptămână, exprimându-și dorințele către autorități și așteptând rezolvări concrete pentru
Noua lege a salarizării în sectorul bugetar, un subiect dezbătut cu recurență atât în ultimele zile în Guvern, cât și de către patronatele și sindicatele din numeroase domenii, este și
Înainte de asumarea răspunderii de către premier și membrii guvernului pentru proiectul Legii privind măsurile fiscal-bugetare, Ministerul Justiției a emis un aviz favorabil care atacă însă,
BNR a publicat marti, 17 ianuarie, valoarea indicelui bancar ROBOR, folosit pentru calcularea dobanzilor variabile la creditele in lei. Din datele Bancii Nationale, indicele Robar a ajuns la 7,31% de
Consiliul Concurentei a declansat o investigatie in randul unor companii din piata productiei si/sau comercializarii carnii de pasare din Romania pe motiv ca acestea ar fi avut un comportament
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirma ca s-au constatat, in piata de energie, situatii in care firme furnizoare de electricitate au incheiat contracte cu clienti fara a avea la randul lor
Metroul din Bucuresti este un monopol lipsit de orice control, platit de intreaga populatie a tarii, a afirmat, luni, Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, in cadrul evenimentului
Comparatoarele de tarife pentru ofertele furnizorilor de gaze naturale si energie electrica sunt acum disponibile si pe pagina web a Consiliului Concurentei.
Reprezentantii eMAG sustin ca au ajuns la o intelegere cu Consiliul Concurentei in cadrul investigatiei care s-a soldat cu amendarea societatii care administreaza platforma de cumparaturi online cu 6
Transgaz (simbol bursier TGN), companie care detine monopolul transportului de gaze naturale in Romania, a anuntat miercuri seara la bursa ca a fost sanctionata de catre Consiliul Concurentei cu
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat ca in sedinta de Guvern de joi se va discuta in prima lectura Ordonanta care prevede ajutor de stat pentru companiile din sectorul HoReCa. Vor fi