Consumul de energie electrica crescut, in Romania, cu 3,2% in luna ianuarie 2024, fata de aceeasi perioada din anul precedent. Astfel, consumul final de energie electrica in economie s-a majorat cu
Ministrul Finanţelor din Bulgaria, Assen Vassilev, a declarat recent că procesul de aderare la zona euro a ţării vecine continuă, dar data exactă a aderării ar putea fi amânată cu până la
OMV Petrom a semnat două contracte de finanţare prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru construirea a două proiecte pentru generarea de hidrogen verde cu o capacitate
Anul 2024 a adus modificări importante privind pensiile în România, în prim plan aflându-se noua modalitate de calcul a pensiilor, cu accent pe totalul de puncte de pensie acumulate de
Fabrica de sârmă Dan Steel Group Beclean, una dintre cele mai importante companii ale industriei metalurgice din Romania, aflată în procedură de faliment, a fost vândută, pentru suma de 7,5
Persoanele care se află în situația să aibă nevoie să „cumpere” vechime pentru a compensa perioadele când nu au contribuit la sistemul de pensii pot profita de această oportunitate până
Profesorul și publicistul Sorin Cucerai analizează perspectivele de dezvoltare economică ale României în următoarele decenii, pornind de la datele Fondului Monetar Internațional.
Uniunea Europeană urmează să impună statelor membre, inclusiv României, să implementeze un salariu minim european, asigurând astfel un standard de viață decent pentru cetățeni.
Inflația galopantă din perioada 2021-2022 în Uniunea Europeană și Marea Britanie, urmată de campania asiduă dusă de băncile centrale pentru a o coborî în anul 2023, prin costuri deosebit
Noua Lege a Pensiilor din România prevede implementarea unor modificări semnificative în 2024. Conform declarațiilor Ministerului Muncii, pensiile vor beneficia de două creșteri în cursul
Din data de 1 ianuarie 2024, cetățenii români vor avea acces la tichete de activități casnice. Aceste tichete, în valoare nominală de 15 lei, sunt destinate pentru activitățile casnice –
Noua lege a salarizării în sectorul bugetar, un subiect dezbătut cu recurență atât în ultimele zile în Guvern, cât și de către patronatele și sindicatele din numeroase domenii, este și
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare în valoare de 24 de milioane euro notificată de România pentru sprijinirea investiţiilor în porturile maritime şi interioare în contextul
Peste 1.000 de companii ar urma să plătească noul impozit pe cifra de afaceri, statul urmând să încaseze suplimentar 6,5 miliarde de lei, susţine Alexandra Smedoiu, partener Servicii Fiscale,
Proiectul privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, publicat integral, marţi, pe site-ul Guvernului, prevede, între altele,
Executivul a aprobat luni proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, pe lângă care, oficialii guvernului au declarat că vor emite separat o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea
Multi romani sunt departe de conceptul de trai decent. Pentru ei, fiecare luna este o lupta pentru supravietuire din bruma de bani primita de la stat. Unii si-ar dori sa munceasca pentru a-si asigura
Transportul public din Romania lasa de dorit, asta desi autoritatile ii indeamna pe romani sa aleaga mijloacele de deplasare in comun, pentru a reduce gradul de poluare si aglomeratia.
Două treimi (66%) din cele mai mari 50 de daune achitate în baza asigurărilor pentru locuinţe au fost provocate de incendii, potrivit unui comunicat al Uniunii Naţionale a Societăţilor de
Romanii vor intra pe teritoriul Marii Britanii pentru a munci, pentru studii sau pentru dezvoltarea propriei afaceri au nevoie de viza incepand din 1 ianuarie, a anuntat Ministerul Muncii si
Reinfiintarea birourilor de turism din afara Romaniei pare, in momentul de fata, impulsul de care turismul de incoming are nevoie, conditia este ca acestea sa functioneze productiv, pe principiile
Compania Tarom organizeaza miercuri, 30 decembrie, doua curse, Bucuresti-Londra si retur, pentru repatrierea catorva sute de cetateni britanici si romani.
In programul de guvernare al cabinetului Florin Citu se specifica in mod clar un punct important: aderarea Romaniei la zona euro. Economistii nu dau insa sanse prea mari indeplinirii acestui obiectiv
Statul a iesit, recent, cu un nou program prin care se lauda ca finanteaza operatorii din domeniul HoReCa si ii ajuta pe acestia cu granturi de pana la 100.000 de euro pentru instalarea sistemelor de
Premierul Ludovic Orban a avut marti o intalnire cu reprezentantii mediului francez de afaceri, membri ai celei mai mari organizatii patronale franceze - MEDEF (Mouvement des Entreprises de France).
Situatia in care se afla Romania in acest moment, dar mai ales Bucurestiul, reprezinta o combinatie de lipsa de educatie a populatiei si modele politice slabe, care le-au adancit romanilor
Unu din trei romani din mediul rural inca mai alege sa cumpere paine neambalata (35%), in timp ce, in mediul urban, procentul acesta este ceva mai incurajator, unde doar unu din zece romani (10%)
Romania ar putea avea o crestere economica de 3,9% in 2021, dar totul va depinde de politica fiscala pe care noul Guvern o va adopta si de viitoarele decizii legate de o posibila carantinare, a