Bancile din Uniunea Europeana vor trebui sa micsoreze comisioanele pentru platile transfrontaliere in euro, conform unor propuneri prezentate miercuri de Comisia Europeana, transmite Reuters.
Consumatorii vor avea un termen unic de 14 zile in care sa se retraga din contractele incheiate la distanta sau negociate in afara spatiilor comerciale, iar comerciantilor li se va interzice sa mai
Dobanzile creditelor in lei au coborat aproape de nivelul celor in euro, iar introducerea posibilitatii de conversie a monedei unui imprumut creeaza premisele unei cresteri pronuntate a cererii de
Efectul crizei financiare mondiale s-a mentinut pe piata romaneasca, si cu toate acestea, profiturile bancilor nu au fost afectate, chiar daca in primul semestru al anului 2013 au avut loc modificari
Autoritatile din Agricultura au decis sa puna conditii bancilor care transfera fondurile europene catre beneficiari. In schimbul taxelor si comisioanelor incasate "fara prea mari eforturi", bancile
Banii din finantarea europeana trec pe la banci inainte de a ajunge la beneficiari. Institutiile percep comisioane si dobanzi din acest simplu transfer, iar cei care au de pierdut sunt tot
Citibank informeaza, printr-o scrisoare trimisa clientilor, ca transferul efectiv al portofoliului de retail la Raiffeisen Bank va avea loc, cel mai probabil, in luna iulie a acestui an. Evenimentul
Profitul net al Raiffeisen Bank Romania a crescut in primele noua luni cu 20,4%, de la 60 de milioane de euro anul trecut la 72 milioane de euro, ca urmare a reducerii costurilor si avansului
In afara tarii, lucreaza 2,9 milioane de romani. Ei au economisit zece miliarde de euro pe care ii tin in bancile din tarile in care se afla acum. In felul acesta, se pierd resurse financiare si se
Clientii bancilor sunt tot mai interesati de oferte alternative de economisire, care sa nu fie afectate de impozitul de 16% ce se va aplica de la 1 iulie castigurilor din dobanzi, aurul, conturile
GarantiBank a lansat o noua gama de produse si servicii care se adreseaza firmelor mici si mijlocii, prin care acestea beneficiaza, printre altele, de dobanzi preferentiale pentru depozite si de
Desi profitul BCR acopera cu varf si indesat costurile de restructurare, pe primele noua luni el ajungand la un maxim istoric de aproape 700 milioane de euro, noii proprietari tind sa minimizeze
Banca UniCredit Romania a lansat pachetul de servicii si produse bancare "Familia Ta" destinat romanilor care lucreaza cu forme legale in Italia, informeaza un comunicat al bancii.
Colectarea primelor contributii in sistemul pensiilor private obligatorii (pilonul II) ar putea incepe in noiembrie - decembrie 2007, a declarat joi pentru Rompres presedintele Casei Nationale de
In data de 15 iulie 2004, compania SAI KD Investments Romania S.A. a lansat fondul mutual KD Maximus. Acesta este un fond deschis de investitii, cu o politica de investitii echilibrata si un
Creditele de consum - preferatele romanilor * Volksbank si HVB isi alunga clientii cu taxe abuzive * Asirom a lansat o polita pentru interventiile chirurgicale * Cosmote a preluat Germanos pentru 1
Un grup restrans de banci mai acorda in acest moment credite pentru nevoi personale in valuta, dupa masurile severe luate recent de banca centrala.Raiffeisen Bank, una dintre cele mai mari banci din
Cei care au acces la Internet au la dispozitie o solutie foarte comoda de a realiza tranzactiile bancare dorite: Internet Banking. Prin acest serviciu, bancile ofera clientilor posibilitatea de a
Transferul de active de la un fond de pensii la altul ar putea deveni, dupa incheierea perioadei de aderare la pilonul II, o afacere pentru agentii care au prins gustul comisioanelor mari, in cazul
Bancile comerciale ofera si alte modalitati de creditare in afara de cele clasice, precum creditele auto, cele ipotecare, imobiliare, credite pentru nevoi personale sau cele pentru achizitionarea de
Daca in trecut detinerea unui card de credit era apanajul unui anumit statut social si financiar, in prezent acest lucru este un fapt destul de banal. Vrei insa sa ai prestanta? Atunci mergi la banca
Prin sistemul national de plati electronice trec zilnic intre 2 si 3 miliarde de euroA intrat in functiune cea de-a treia si ultima componenta a sistemului national de plati electronice consacrata
In aceasta perioada se fac ultimele pregatiri pentru punerea in functiune a celei de-a treia componente a sistemului national de plati electronice, programata pentru 3 octombrie. Este vorba de
Presedintele Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC), Eugen Radulescu, a declarat, joi seara, intr-o conferinta de presa la Targu Mures, ca institutia a implementat cel mai ieftin serviciu de
Un milion de romani muncesc peste granita. Dupa primele sapte luni ei au trimis 2,2 miliarde euro in tara. Exploatarea acestei nise este, astfel, o afacere profitabila.Extinderea fenomenului de
Cei sase administratori de pensii private autorizati sa functioneze pe segmentul facultativ (pilonul III) au o dubla postura. Ei percep taxe si comisioane, dar la rindul lor platesc, in functie de