Actiunile elene, care dupa declansarea crizei au fost evitate de investitorii ingrijorati ca Grecia ar putea intra in incapacitate de plata si sa iasa din zona euro, au devenit cele mai profitabile
Ai credite sau depozite la bancile elene din Romania? Consultantii financiari te sfatuiesc sa-ti iei masuri de precautie intrucat o iesire a Greciei din zona euro ar putea "zdruncina" sistemul bancar
Actiunile Alpha Bank si EFG Eurobank au crescut luni cu circa 30% in urma anuntului privind fuziunea, iar principalul indice al bursei din Atena a urcat cu peste 15% si se indreapta spre cea mai
Pentru a calma temerile investitorilor referitoare la impactul pierderilor din obligatiunile emise de statul grecesc, banca centrala a Greciei intentioneaza sa ceara institutiilor bancare sa-si
Testele de stres efectuate de 91 de banci din Uniunea Europeana au aratat ca ATEbank ar avea nevoie de 242,6 mil. euro pentru capitalurile de rang I (Tier 1) in cazul unui scenariu nefavorabil cu
Mai mult de doua treimi (69%) din locuintele pentru care s-au solicitat pana in prezent credite prin "Prima Casa" sunt in Bucuresti sau Ilfov, restul in provincie, iar circa trei sferturi dintre
Bancile straine prezente pe piata din Romania sustin ca nu au nevoie de injectii de capital din partea statului, respingand astfel un eventual plan al Guvernului Boc in acest sens. In acelasi timp,
Alpha Bank a vandut companiei AXA divizia sa de asigurari Alpha Insurance, pentru suma de 255 de milioane de euro, a anuntat, luni, bursa de valori de la Atena.Alpha Bank si asiguratorul AXA au
IpoteciDirect, societate de consultanta financiara independenta specializata in finantari imobiliare, a incheiat un acord de colaborare cu BRD-Groupe Societe Generale, ce are ca obiect segmentul