Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a participat, la Budapesta, la reuniunea ministerială a Comitetului Director, înființat în conformitate cu prevederile Acordului de Parteneriat Strategic în
Viitorul sef al companiei austriece OMV, Rainer Seele, are in plan o noua varianta de transport pentru gazele naturale din Rusia, care sa ocoleasca Ucraina.
Bulgaria si Azerbaidjanul vor sa propuna Comisiei Europene relansarea proiectului gazoductului Nabucco, care a esuat in 2013 in lipsa furnizorilor, a anuntat miercuri premierul bulgar Boiko Borisov,
Bulgaria da semne ca incearca sa reia relatiile amicale cu Moscova, in ciuda tensiunilor existente intre liderii europeni de la Bruxelles si presedintele rus Vladimir Putin.
Romania se va concentra pe constructia unei conducte de gaze de 230 milioane de euro al carei scop este transportul gazelor din perimetrele din Marea Neagra pana la Podisor, judetul Giurgiu, a
Ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu, spune ca ar fi o "idee benefica" pentru consumatorii de gaze interconectarea Romaniei la conducta de gaze Trans Adriatic Pipeline (TAP), iar
Gazoductul care va aduce gazele din Marea Neagra incepand cu 2019-2020 va costa 255 de milioane de euro si va avea o lungime de circa 250 de kilometri, a declarat, marti, Ciprian Alic, director al
Un consortiu de companii petroliere condus de BP a semnat marti, la Baku, un acord de 45 miliarde de dolari care vizeaza exportul catre Europa de gaze naturale extrase de la exploatarea gigant Shah
Interconexiunea retelelor de gaze dintre Romania si Bulgaria, intre orasele Giurgiu si Ruse, este aproape finalizata si va intra in exploatare cel mai tarziu la inceputul anului viitor, a anuntat
CE a inclus mai multe proiecte energetice la care participa si Romania, intre care AGRI si un gazoduct pe traseul Bulgaria-Romania-Ungaria-Austria, pe o lista de 250 de "proiecte de interes comun" la
Transgaz Medias (TGN) si OMV vor imprumuta cu cel mult 7,5 milioane de euro compania Nabucco Gas Pipeline International din Austria (NIC), care a esuat in gasirea unui furnizor de gaze pentru
Presedintele Traian Basescu afirma ca esecul Nabucco a fost cauzat de lipsa de solidaritate si de faptul ca politica europeana in domeniul energiei "s-a dovedit doar o declaratie fara acoperire", el
Proiectul Nabucco West, in care este implicata si Romania, a pierdut cursa pentru gazele extrase din Marea Caspica, de la Sah Deniz (Azerbaijan), consortiul care opereaza exploatarea optand pentru o
OMV ar putea construi propria conducta pentru transportul de gaze naturale, in functie de rezultatele explorarii perimetrelor detinute la Marea Neagra, a declarat seful OMV, Gerhard Roiss, dupa ce
Conducta Nabucco West va transporta primele cantitati de gaze naturale la finele lui 2018 sau inceputul lui 2019 si va putea acoperi 50% din necesarul de gaze naturale al Bulgariei, Romaniei,
Romania si Bulgaria vor lucra pentru realizarea celui de-al treilea pod peste Dunare intre cele doua tari, care sa lege Calarasi de Silistra. La acest acord au ajuns presedintii celor doua tari,
Grupul industrial francez GDF Suez, unul dintre cele mai importante grupuri energetice europene, intra in proiectul gazoductului Nabucco Vest, care urmeaza sa lege Austria de frontiera turco-bulgara.
Consortiul Nabucco a cheltuit pana in prezent sub 5% din valoarea investitiei pentru dezvoltarea proiectului, care insa nu a fost dezvaluita, desi deocamdata nu exista un acord concret cu furnizorii
Reuniunea comitetului Nabucco va avea loc marti, la Bucuresti, anunta reprezentantii ministerului Afacerilor Externe. Comitetul are rol de structura de coordonare a statelor si companiilor implicate
Soarta NABUCCO se va decide in iunie, iar coordonatorii proiectului cauta sa isi asigure sustinerea din partea statelor care vor beneficia cel mai mult de pe urma acestui proiect, printre care se
Proiectul gazoductului South Stream, destinat sa transporte gazul natural din Rusia si Uniunea Europeana, este o realitate si urmeaza sa fie construit pana la sfarsitul lui 2015, a declarat joi
Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructura de Interes National si Investitii Straine, Dan Sova, anunta intr-un interviu acordat Business24 ca va cere o ancheta in cazul semnarii contractului
Ministerul Afacerilor Externe a salutat vineri, intr-un comunicat de presa, anuntul Companiei Internationale Nabucco si al Consortiului Shah Deniz privind semnarea Acordului de colaborare in vederea
Compania Nabucco Gas Pipeline International GmbH a anuntat, marti, sprijinirea unui proiect caritabil din domeniul agricol in Romania prin donarea sumei de 15.000 de euro unei ferme din Timisoara
Comitetul Politic Nabucco, ce include reprezentantii guvernamentali Nabucco din tarile de tranzit, s-a reunit luni la Viena si a confirmat sprijinul politic deplin pentru Proiectul Conductei de Gaze
Presedintele Traian Basescu a semnat, marti, decretul privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de Sprijin al Proiectului intre Romania, Nabucco Gas Pipeline International GMBH si
Bulgaria nu va participa la finantarea sectiunii de pe teritoriul sau a viitorului gazoduct South Stream, in schimbul neperceperii de taxe de tranzit pana in anul 2030, potrivit acordului final ce va
Planurile Rusiei de a exporta gaz in regiunea Asia-Pacific au readus in centrul atentiei problema gazoductelor si dependenta excesiva a europenilor de gazele rusesti. Zona Europei Centrale si de