Guvernul a recunoscut, într-un document oficial citat în presă că există întârzieri foarte mari în efectuarea plăților compensatorii destinate furnizorilor de electricitate și gaze
Afacerile micilor antreprenori au fost lovite cel mai mult de criza economica. Pentru a-i ajuta pe acestia, Frames a adunat la un loc voci din mediul de afaceri romanesc si a identificat cateva
Dupa ce a proiectat un scenariu optimist pentru acest an, cu o crestere economica de 5,5%, inflatie de 2,8% si un curs mediu de schimb de 4,67 lei/euro, Comisia Nationala de Prognoza (CNP) si-a
Fermierii europeni, in special cei francezi, vor fi cei mai afectati, daca Rusia reuseste sa intre pe piata din Algeria, tara care ocupa locul patru in topul celor mai mari importatori mondiali de
Vom simti pe pielea noastra faptul ca, in ultimele zile, in Romania consumul de energie necesar incalzirii a crescut spectaculos, din cauza gerului, sustin analisti ai pietei energiei consultati de
Apartamentele din intreaga tara s-au scumpit in 2017 si cel mai probabil vor continua sa o faca si in 2018, sustin analisti ai pietei imobiliare. La Cluj s-a ajuns la preturile practicate inaintea
BusinessMark a organizat cea de-a VII-a editie a "Tax & Finance Forum", de la Bucuresti. Obiectivul forumului a fost de a reuni expertii in taxe si fiscalitate ai celor mai mari companii de
Piata de beauty in Romania este o piata relativ matura si pe cat de dinamica si de dorita este, pe atat de riscanta poate fi, daca nu ai un plan de afaceri bine pus la punct care sa mai fie si
Economia Romaniei va creste cu 2,4% - 2,6% in acest an, in conditiile unui an agricol similar celui cel de anul trecut si pe baza exporturilor, care vor continua sa performeze decent, sustine Radu
Grupul de analisti economici consultati de Societatea Academica din Romania/ SAR/ considera ca anul 2014 va fi unul de crestere economica modesta - media este de 2,09%, inferioara anului 2013,
Piata terenurilor a reprezentat cel mai lovit sector imobiliar pe toata perioada crizei economice, preturile scazand si cu 80% in ultimii cinci ani. De fiecare data, prognozele si-au pus sperantele
In ultimele saptamani, vestile bune din economie au venit de-a valma: crestere PIB de 1,7% in primul semestru, scaderi de preturi la alimente cu 1,6% si o scadere a dobanzii cheie. Si totusi, putine
Inceputul lui 2013 pare promitator pe piata imobiliara, in conditiile in care divizia imobiliara Immauchan, parte a grupului francez Auchan, a anuntat ca va transforma fabricile Tricodava din
In Romania vor fi disponibilizati circa 10.000 de angajati ai companiilor de stat cu probleme si care urmeaza a fi privatizate, anul acesta. Cifra a fost avansata de presedintele Blocului National
Daca economia, in ansamblul ei, a mers cu frana trasa in 2011, agricultura a fost cea care a mai salvat situatia, pentru ca anul agricol excelent a tras in sus PIB-ul si a mai redus din inflatie.
Aprecierile recente ale leului, datorate in primul rand mecanismelor Bancii Nationale a Romaniei, au venit la momentul oportun pentru economie, potrivit analistilor.
Economia va inregistra o crestere fata de trimestrul al doilea de anul trecut si comparativ cu primele sase luni din 2011, fiind posibila si o iesire din reccesiune tehnica, chestiune mai putin
Rata anuala a inflatiei a coborat usor la 1,79% in mai 2012, de la 1,8% nivel inregistrat in luna anterioara, potrivit Institutul National de Statistica (INS). Analistii economici sustin ca trendul
Presedintele Traian Basescu a cerut Guvernului sa gaseasca resurse pentru a readuce salariile bugetarilor la nivelul de dinainte de taierile cu 25% din 2010, in luna iunie, masura care ar putea sa
Aurul incepe sa atraga din ce in mai mult atentia investitorilor, care considera metalul pretios drept unul dintre cele mai sigure active de refugiu. Preturile record inregisrate de aur par sa
Strategia de investitii pe bursa pentru 2012 trebuie planificata foarte atent, intrucat ne asteapta o perioada de volatilitate mare. Sectorul bancar este de evitat, dar si cel al companiilor de
Pentru moneda nationala, ultimele saptamani nu au fost deloc usoare. Contextul international, cumulat cu turbulentele interne l-au facut sa ingenuncheze de multe ori in fata monedei europene. Si nu
Parlamentarii din comisiile economice sustin necesitatea unui deficit bugetar cat mai mic, dar spun ca nu se poate atinge valoarea zero, mai ales in conditiile actuale, ei afirmand, pe de alta parte,
Pietele financiare mondiale continua sa sufere dupa retrogradarea ratingului SUA, de la AAA la AA+, de catre agentia de evaluare Standard & Poor's. Bursa de Valori Bucuresti si-a accelerat
"Economia Romaniei se baza la un moment dat pe smecherie: toata lumea se imbogatea cumparand un teren cu un pret si vanzand-ul cu 50% mai mult in 3 saptamani altuia care il vindea la randul lui cu
La o inflatie dubla fata de anul trecut, ceea ce inseamna mai multi bani in piata, de ce sa ne miram ca preturile cresc? Majorarea preturilor la carburanti, asa cum de altfel anticipam inca din
Reducerea TVA la 5% pentru alimentele de baza nu va duce la o scadere semnificativa a preturilor si, implicit, nu va avea un impact major asupra inflatiei, insa va diminua incasarile bugetare,