Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele două luni din 2024 a fost de 4.328, în creştere cu 38,58% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor
Fabrica de sârmă Dan Steel Group Beclean, una dintre cele mai importante companii ale industriei metalurgice din Romania, aflată în procedură de faliment, a fost vândută, pentru suma de 7,5
Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană s-a situat la 2,6%, în trimestrul trei din 2023, în scădere de la 2,7% în precedentele trei luni, şi de la 2,9% în perioada similară din
Peste 62.400 de locuri de muncă vacante sunt disponibile la nivel naţional, iar angajatorii din Spaţiul Economic European oferă 120 de posturi, prin intermediului reţelei Eures România, arată
Peste 56.000 locuri de muncă sunt disponibile, în prezent, la nivel naţional, în timp ce angajatorii din Spaţiul Economic European (SEE) oferă, prin reţeaua Eures România, informează
Constantin Sebeșanu, CEO-ul Impact, a vorbit în cadrul celei de-a doua ediții a Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB, despre realizările companiei, cele mai importante
Experții în recrutare remarcă o diminuare a oportunităților de angajare în piața muncii, observând pe lângă o scădere drastică a angajărilor și un val de disponibilizări și regândiri
Peste 70% dintre dezvoltatorii imobiliari din România prezintă un risc major de insolvenţă, pe fondul accentuării provocărilor generate de scăderea vânzărilor din imobiliare şi a creşterii
Cosmin Alexandru Văleanu este fondator al firmelor Smart Balance & e-Mobility Rentals, companii care se ocupă cu închirierea și vânzarea mai multor tipuri de microvehicule electrice. Printr-un
Pachetul de măsuri fiscale este o veste foarte proastă pentru investitori şi vedem o scădere drastică a încrederii într-o perioadă foarte scurtă de doar câteva luni, susţine Daniel Anghel,
Anul 2023 a fost unul în care companiile au continuat să îşi extindă echipele, însă ritmul majorărilor salariale de anul trecut, de 10-15% în aproape toate domeniile de activitate, nu a mai
Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a scăzut cu 4% în primele opt luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2022, la 4.637 de unităţi, conform datelor
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) anunţă, luni, că, prin intermediul Agenţiilor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (AIMM), va acorda finanţări nerambursabile
Executivul a aprobat luni proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, pe lângă care, oficialii guvernului au declarat că vor emite separat o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea
Exalco România, parte a grupului elen Exalco SA, liderul pieței de profile de aluminiu din Grecia, cu activitate în peste 35 de țări, a inaugurat primul său showroom din România, care va
Atât persoanele fizice cât și persoanele juridice se află în mijlocul unei rețele infinite de contracte. Persoanele juridice în mod special sunt dependente de furnizorii de materii prime și
Vindem-ieftin.ro, primul market network din domeniul materialelor de construcții din România, înființează „Comunitatea Producatorilor de Succes”, dedicată furnizorilor săi de top.
Cefin Trucks a atins in Iulie 2021, pragul de 2000 de vehicule Ford Trucks livrate in RomaniaFord Trucks a devenit un brand stabil pe piata din Romania, urcand permanent in topul brandurilor de
Gasirea unui job in strainatate reprezinta o oportunitate prin care iti poti rotunji veniturile luna de luna, astfel incat nivelul tau de trai, dar si a celor dragi din tara, sa se poata imbunatati
Salariul mediu brut in institutiile bugetare din Romania este cu peste 25% mai mare decat salariul mediu brut din mediul privat, se arata in cifrele publicate de Institutul National de Statistica
18 milioane de persoane cu varsta intre 20 si 64 de ani din Uniunea Europeana erau anul trecut liber profesionisti fara angajati, cu alte cuvine lucratori pe cont propriu, ei reprezentand 9% din
Grupul Grampet continua campania lansata in luna mai si doneaza unul dintre cele zece aparate de testare COVID-19 spitalului de copii Victor Gomoiu din Bucuresti, impreuna cu 1.000 de kituri de
Economia romaneasca risca sa se confrunte cu un val semnificativ de insolvente dupa data 1 iunie, data probabila la care statul va opri finantarea somajului tehnic in majoritatea domeniilor economice
Romania a pierdut peste 1.000.000 de locuri de munca, de la declansarea starii de urgenta si pana in prezent, conform raportarilor oficiale, mai mult decat cele 700.000 de locuri de munca pierdute in
In contextul pandemiei de Coronavirus, Grupul GRAMPET anunta proiectul Trenul Solidaritatii Romanesti, mobilizand transportul feroviar pentru companiile romanesti care realizeaza importuri de
Pe 27 februarie 2020, BusinessMark celebreaza cea de-a X-a editie a evenimentului "Real Estate & Construction Forum", care va aduce impreuna investitori de pe piata imobiliara, dezvoltatori
In anii nouazeci, Dorin Boboc pleca in America sa-si urmeze visul, acela de a deveni inginer in constructii de avioane. A facut facultatea la New York si in scurt timp s-a angajat la una dintre cele
Pe 27 martie 2020, BusinessMark a organizat la Bucuresti editia aniversara a evenimentului "Real Estate & Construction Forum", in cadrul careia s-au abordat cele mai importante aspecte din domeniu.
In urma celor 4 Hackathoane desfasurate simultan weekend-ul trecut in Cluj-Napoca, Iasi, Sibiu si Timisoara, 45 de tinere echipe de start-up tehnic se alatura celor 28 deja calificate dupa
2020 va fi, pentru multe dintre firmele din Romania, un an in care reorganizarea business-ului se va afla in prim-plan. Pe fondul provocarilor din mediul economic, de la cresterea costurilor