Regimul microîntreprinderilor se află printre formele de organizare juridică ce au suferit cele mai puternice modificări de impozitare conform ultimului proiect de Lege privind măsurile
Proiectul privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, publicat integral, marţi, pe site-ul Guvernului, prevede, între altele,
Guvernul plănuiește, prin Legea privind măsurile fiscal-bugetare, o nouă creștere a accizelor la alcool și tutun începând cu 1 ianuarie 2024. La aceeași dată, actul normativ prevede și
România va fi închisă pentru investiţii noi pentru că niciun investitor serios nu va accepta să investească într-o ţară în care trebuie să plătească impozit înainte să-şi recupereze
Executivul a aprobat luni proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, pe lângă care, oficialii guvernului au declarat că vor emite separat o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea
Vrei să cumperi o mașină second hand și cauți o platformă care să îți ofere acces la o gamă variată de automobile, vândute direct de proprietari? DirektCar.ro este un site ușor de
Guvernul federal al Statelor Unite se confruntă cu o situație extrem de delicată, fiind în iminența de a-și suspenda activitatea din lipsă de finanțare.
Lanţul de restaurante Pizza Hut închide 13 restaurante din România în aproximativ 6 luni, în special unităţi care deservesc zone cu un grad mare de suprapunere, rezultat în urma consolidării
Eleganta si increderea vin in multe forme si dimensiuni, si pentru femeile din intreaga lume, acesta poate fi tradus prin alegerile lor vestimentare si lenjeria intima. Acest articol te va ghida prin
Vara a trecut, asa ca, cel mai probabil, ai revenit din concediu inapoi la munca si la programul obisnuit. Revenirea poate fi destul de dificila, mai ales daca mintea ta se afla inca la plaja, la
Cu toții ne dorim să arătăm tineri mai mult timp, iar pleoapele căzute, sprâncenele lăsate sau pungile sub ochi ne pot trăda vârsta sau chiar ne pot îmbătrâni.
Diabetul zaharat este luat din cuvântul grecesc diabet, care înseamnă sifon - a trece prin și cuvântul latin mellitus care înseamnă dulce. O trecere în revistă a istoriei arată că termenul
În periplul către îmbunătățirea personală și profesională, vei descoperi că există trei acțiuni esențiale pe care le poți întreprinde pentru a-ți propulsa succesul. Te vei familiariza
În periplul către îmbunătățirea personală și profesională, vei descoperi că există trei acțiuni esențiale pe care le poți întreprinde pentru a-ți propulsa succesul. Te vei familiariza
O viziune de business care să pună accent și pe partea de sustenabilitate este o decizie înțeleaptă, atât din punct de vedere ecologic, cât și social și economic. Angajații din generația
Într-o lume din ce în ce mai conectată digital, aplicația inovatoare ReAsig nu doar că îți aduce ușurința gestionării asigurărilor auto, ci îți pune și la dispoziție o serie de
Cand vine vorba despre constructia acoperisului tau, nu este recomandat sa te zgarcesti la bani. Da, este adevarat, preturile au crescut destul de mult, comparativ cu anii trecuti, insa si calitatea
Fotbalul este cel mai urmărit sport din lume. Drept urmare, cluburile încasează foarte mulți bani din drepturile TV și din biletele pe care le cumpără fanii. Aceste sume contribuie la bugetul
În era digitală în care trăim, este esențial să îi pregătim pe cei mici pentru viitor. De aceea, Școala de vară a Academiei Micii Developeri, o școală de vară de IT și programare,
Randamentul culturii pomicole este influențat de numeroase aspecte legate de plantare, lucrări de întreținere și tratamente fitosanitare. Acestea trebuie efectuate în mod corect, dar și
Rozaceea este o afecțiune cronică ce se manifestă prin înroșirea pielii, dilatarea vaselor de sânge și apariția unor umflături vizibile, similare coșurilor, și care afectează în special
Ședințele matinale, programul încărcat sau drumul până la birou, mai ales pentru angajații care locuiesc mai departe de sediul companiei, fac ca anumite dimineți să fie pe fugă. De aceea,
În lumea de afaceri în evoluție rapidă de astăzi, șocurile reprezintă atât o oportunitate, cât și o amenințare universală. De aceea, companiile care doresc să supraviețuiască și să
O vorbă românească spune că “omul gospodar își face iarna car și vara sanie”, de aceea ai putea să iei în calcul și să îți pregătești casa pentru anotimpul rece chiar din această
Ai o afacere și vrei să o promovezi în cel mai eficient mod posibil? Ei bine, căutarea celui mai bun canal de promovare poate fi o adevărată aventură. Dar nu-ți face griji, pentru că suntem