Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Cu cât s-au scumpit apartamentele în 2022. Cea mai mare creștere s-a înregistrat în Cluj-Napoca, la diferență mare de București

Cu cât s-au scumpit apartamentele în 2022. Cea mai mare creștere s-a înregistrat în Cluj-Napoca, la diferență mare de București

O analiză a portalului imobiliare.ro arată în detaliu cum a evoluat piața rezidențială pe parcursul anului 2022 în România.

Majorarea medie totală a prețului locuințelor de fost de 6% în România în 2022 comparativ cu anul precedent. Ritmul de creștere este semnificativ mai redus comparativ cu 2021, vânzătorii solicitând, în medie, 1.682 de euro pe metrul pătrat util, comparativ cu 1.593 de euro.

"Ne așteptăm la un prim semestru din anul 2023 mult mai calm, în care costurile de construcție se stabilizează, iar prețurile locuințelor se ajustează în funcție de acest factor. Cererea va fi influențată de costul ridicat al finanțării, însă și oferta va fi mai mică, mulți dezvoltatori amânând noi etape de dezvoltare până la stabilizarea situației economice, astfel încât echilibrul dintre cerere și ofertă se va menține, dar pe o piață contractată", a declarat Daniel Crainic, directorul de marketing Imobiliare.ro, pentru sursa citată.

Statistica pe orașele importante ale României arată niște diferențe destul de importante în 2022.

În București, prețurile pentru o locuință au crescut cu 5%, de la 1.620 la 1.704 de euro pe metru pătrat util. Pe de altă parte, în anul 2021, prețurile locuințelor de vânzare din Capitală au înregistrat o creștere de 14%.

În Brașov, prețurile au crescut într-un ritm alert în anul 2022, de la 1.459 de euro la 1.623 euro pe metru pătrat util. Astfel, s-a înregistrat o creștere de 11%, în comparație cu 18% în anul 2021.

Cluj-Napoca a consemnat o majorare de 14% a prețului mediu solicitat pe segmentul locuințelor în 2022, de la 2.105 la 2.410 euro pe metru pătrat util. În ceea ce privește piața rezidențială veche, aceasta a evoluat într-un ritm mai lent în anul 2022, ea consemnând o creștere de 10%, comparativ cu 18% în anul anterior. Pe piața nouă, ritmul de creștere al prețurilor a înregistrat o evoluție de 23% în anul 2022, în timp ce în 2021 a consemnat o creștere mai lentă și anume, de 11%.

În Timișoara, ritmul de creștere al prețurilor a înregistrat un avans de 6% în anul 2022, comparativ cu 7% în anul 2021. Astfel, prețul mediu pe metru pătrat util a crescut de la 1.378 de euro la 1.454 euro ...citeste mai departe despre "Cu cât s-au scumpit apartamentele în 2022. Cea mai mare creștere s-a înregistrat în Cluj-Napoca, la diferență mare de București" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 304 ori