Casa ta in stil glamour: "less is a bore"

Sambata, 09 Noiembrie 2013, ora 00:00
7150 citiri
Casa ta in stil glamour: "less is a bore"

Stilul glamour in design interior ti se potriveste daca esti nonconformist, daca iti place sa fii in centrul atentiei si sa traiesti "luxos".

Pentru a obtine acest efect, trebuie neaparat sa combine elemente vintage cu moderne, pentru ca sloganul acestui stil este descris de specialisti ca fiind "less is a bore".

Aparut in anii 20, stilul glamour este, asa cum ii spune numele, expresia stralucirii, a feminitatii, frumusetii si a luxului, prin originalitatea si liniile fine ale pieselor de mobilier, dar si prin nuantele perlate utilizate in decorare.

"Stilul glamour este unul actual, ce poate fi usor readaptat, mai ales din punct de vedere cromatic, fiind caracterizat de nuantele de maron, crem, auriu, argintiu si roz, in combinatie cu mov, albastru, uneori si rosu", sustine Loredana Preda, General Manager Galeriile Noblesse.

Potrivit specialistului, accentele sidefate, usor perlate induc cel mai bine ideea de opulenta si extravaganta, insa deopotriva florile de pe tapet nu trebuie sa lipseasca.

Practic, mobilierul reuneste un mix de stiluri, precum florentin, baroc si clasic pana la modern si avangardist, fiind deosebit de elegant si elaborat.

"Materialele folosite la fabricarea mobilierului in stil glamour sunt somptuoase si bogate: rasinile epoxidice, plaxiglasul, sticla si bineinteles materialele atipice (fildes, perle), in timp ce tapisarea mobilierului se face cu catifea, satin si casmir.

Pattern-urile utilizate sunt variate, de la flori pana la animal print, uneori fiind folosite ambele. Tocmai de accea, trebuie acordata o atentie deosebita, pentru ca riscul de a da interiorului un aer kitsch este mare, in special daca nu apelati la profesionisti in domeniu", completeaza Loredana Preda.

Mobila glamour poate avea elemente inspirate din stilurile florentin, baroc sau Louis XVI, de tipul picioarelor mai ascutite la baza si evazate spre partea superioara, canapelele si fotoliile fiind rotunjite la capete sau au o forma contorsionata a bratelor.

Alte elemente specifice amenajarilor in stil glamour sunt draperiile groase si perdelele fine din matase de cea mai buna calitate, covoarele in care picioarele se afunda si nu in ultimul rand accesoriile precum oglinzile cu rame stralucitoare care reflecta lumina din incapere si pun in evidenta spatiul.

De asemenea, semineele impresionante, candelabrele cu cel putin 3 brate si multe cristale, veiozele, vasele mari cu flori si ramele foto pot completa cu succes un astfel de interior.

"Acest stil impunator este perfect pentru spatii publice precum restaurante, cafenele, receptii de hoteluri, dar si pentru locuinte spatioase, luminoase si cu tavane inalte, deoarece cele inguste vor parea aglomerate din cauza decoratiunilor si culorilor stridente, metalice", completeaza Loredana Preda.

#stil glamour design interior, #mobilier Galeriile Noblesse , #Designer interior