TELEGRAPH: Sa fie pantalonii scurti solutia?

Vineri, 08 Iunie 2007, ora 13:15
1380 citiri

TELEGRAPH (Marea Britanie), 8 iunie 2007, Hong Kong - La Hong Kong e o caldura inabusitoare. E foarte cald si umiditatea e ridicata. Iar padurile dese de cladiri de pe insula Hong Kong si din centrul orasului Kowloon absorb atat de mult razele solare incat incalzesc artificial strazile - un fenomen pe care meteorologii l-au denumit "urban heat island".

Dar in birouri oamenii inca poarta costum si cravata, tinuta de afacere a britanicilor si a chinezilor deopotriva. Si, pentru a reduce la minim disconfortul, salile de conferinta si birourile de la Jardine, Swire, HSBC si alte companii sunt dotate cu aer conditionat.

Eu sunt o persoana care se imbraca lejer. Deci am cam tremurat in timpul unor sesiuni de prezentari ale corporatiilor pe tema pericolelor incalzirii globale.

Cele sapte milioane de locuitori din Hong Kong emit 6 tone de dioxid de carbon anual de persoana. Potrivit standardelor europene este o performanta modesta, dar m-am intrebat timp de mai multe zile cum reusesc. La urma urmei, locul nu mai are industrie. Aceasta a migrat peste granite in urma cu mai multi ani. Iar insula este atat de compacta incat masinile nu pot fi un factor important.

Nu pot fi decat cladirile. Si in majoritatea miilor de turnuri de beton, cel mai mare utilizator de energie este aerul conditionat. Presupun ca Hong Kong-ul foloseste mai multa energie pentru a-si racori cladirile decat aproape orice alt loc de pe planeta.

Intr-un efort de a restrange consumul de energie, conducerea metropolei a cerut companiilor sa nu-si racoreasca birourile sub 25,5 de grade C. Un expert are mereu asupra lui un termometru. Acesta afirma ca putine companii se conformeaza. In acel moment luam masa intr-un centru mare de expozitii. Temperatura de afara era in jur de 35 de grade, dar inauntru aerul era racit la 19,5 grade. Toti din jur purtau geci pentru a le tine cald.

Am cunoscut un tanar director executiv de la Swire - care detine, printre altele, Cathay Pacific - care a primit sarcina de a gasi modalitati de reducere a impactului asupra mediului pe care il au activitatile zilnice ale grupului. Dupa o saptamana a abandonat toate studiile de energie care se acumulasera pe birou si a rostit o solutie din doua cuvinte: pantaloni scurti.

Un nou cod vestimentar care presupune pantaloni scurti vara ii va face pe toti sa alerge la termostat, iar consumul energetic al fiecarui birou din oras va fi redus dramatic.

Hong Kong-ul nu are norme Kyoto de reducere a emisiilor de carbon. A fost scutit de acestea chiar inainte de a se alatura Chinei, deoarece protocolul Kyoto nu l-a clasificat drept un stat industrializat. Sunt tot mai convins ca arhitectii Kyoto trebuie sa-si revizuiasca definitiile.

Prin asta nu vreau sa spun ca China ar trebui sa aiba norme de reducere. Daca Europa si America de Nord si-ar mentine emisiile de gaze de sera la acelasi nivel cu cel al Chinei, nu am mai avea probleme cu schimbarea climaterica. Dar nu putem spune acelasi lucru pentru un mare grup de alte state "in curs de dezvoltare".

Printre statele cu emisii pe cap de locuitor mai mari decat cele din Marea Britanie se numara Singapore, Arabia Saudita, Coreea de Sud, Israel, Oman, Brunei si chiar si tara de origine a lui Borat, Kazakhstan.

Niciunei nu i-au fost impuse normele Kyoto.

Statele Unite emit de doua ori mai multe gaze decat noi. Dar chiar si peste Statele Unite sunt situate unele tari precum Kuweit, Qatar, Emiratele Arabe Unite (care contin Dubaiul, catalizator al schimbarii climaterice) si chiar si Trinidad si Tobago. Nici acestea nu se supun normelor Kyoto. Emisiile pe cap de locuitor din Qatar sunt de 15 ori mai mari decat cele din Romania; totusi,

Romania are norme Kyoto, in timp ce Qatarul nu are.

In jurul tropicelor s-a format o banda tot mai extinsa de astfel de state cu emisii ridicate de dioxid de carbon cauzate in mare parte de aerul conditionat din apartamente, cladiri de birouri si centre comerciale. Acestea racesc spatiul locativ, in timp ce incalzesc restul planetei.

Si credeati ca glumeam cand am vorbit de pantaloni scurti.

<b>Bloombiz</b>

(Sursa: <a href=http://rador.srr.ro/ target=_blank>Rador</a>)