Carte de business: Ce inseamna un leadership performant?

Sambata, 18 August 2012, ora 00:00
3209 citiri
Carte de business: Ce inseamna un leadership performant?

Leadershipul este innascut sau dobandit? Parerile sunt impartite in acest domeniu. James M. Kouzes si Barry Z. Posner, autorii cartii "The Leadership Challenge", sustin ca liderii nu se nasc, ci devin conducatori pe parcursul vietii, prin invatarea anumitor practici si asumarea unor angajamente. Oricine poate deveni un bun lider, spun autorii cartii.

Cartea "The Leadership Challenge" prezinta intr-o maniera inovatoare rolul esential al leadershipului in cadrul organizatiilor. Practicile si principiile prezentate in aceasta carte sunt bazate pe ani de studii, realizate chiar de catre autori, experti in leadership.

Cartea a luat nastere in urma unui proiect de cercetare inceput in 1983, ce a avut ca obiectiv intelegerea a ceea ce inseamna un leadership performant. Caracterul unic al acestei carti consta in faptul ca nu include intervievarea managerilor din cadrul companiilor de succes in scopul de a descoperi cele mai bune practici in leadership, ci sunt abordati oamenii obisnuiti in legatura cu experientele lor extraordinare.

Cartea are in centru ideea de leadership, fiind analizata maniera in care oamenii obisnuiti isi exercita aceasta capacitate si cum devin niste conducatori excelenti in cadrul unei companii.

Autorii sustin ca leadershipul implica recicprocitatea, fiind realizate o serie de schimburi intre cei care aleg sa conduca si cei care aleg sa ii urmeze pe acestia.

Pentru a sublinia importanta acestei viziuni, autorii dedica un intreg capitol descrierii dinamicii relatiei dintre cele doua parti.

Dialog, valori si inovatie in leadership

Un lider trebuie sa aiba principii si valori care sa il calauzeasca. Valorile sale provin atat din interior, cat si din exterior, ca valori ale organizatiei. Aceste valori trebuie impartasite persoanelor cu care acesta lucreaza, lucru care permite crearea unei legaturi cu ceilalti, prin comunicare.

Liderii tind catre impartasirea unei viziuni, ei trebuie sa vada dincolo de ziua de azi si sa priveasca inainte spre viitoare posibilitati. Ei isi imagineaza viitorul, inspirand dezvoltarea unei miscari conforme cu acea viziune, astfel incat sa aiba adepti. Pentru a castiga oameni de partea lor, liderii trebuie sa ii castige: "Leadershipul este un dialog, nu un monolog".

Liderii trebuie sa caute metode de inovare, crestere si imbunatatire a afacerii, iar acestea se obtin ascultandu-i pe oamenii din cadrul si din afara organizatiei. Acestia le pot oferi oportunitati pentru inovatie.

Inovatia aduce cu ea experimentele si asumarea riscurilor. Trebuie asigurat un cadru potrivit pentru asumarea acelor riscuri.

Rolul important pe care liderii trebuie sa-l atribuie celorlalti

Pentru a obtine rezultate exceptionale, liderii trebuie sa le permita angajatilor sa actioneze. Liderii trebuie sa incurajeze colaborarea, ceea ce implica crearea unei conexiuni in cadrul unui proiect. Mai multi jucatori sunt pusi sa lucreze ca o echipa, iar aceasta echipa include colegi, manageri, clienti, furnizori, cetateni si persoanele care au un anumit rol in cadrul companiei.

In acest fel, liderii ii imputernicesc pe altii dandu-le responsabilitati, construind si determinand abilitati care determina succesul fiecarei persoane. Recunoasterea meritelor celorlalti arata faptul ca cei care conduc stiu sa aprecieze persoanele cu care lucreaza si le multumesc in acest fel pentru contributia lor in cadrul organizatiei.

Este treaba liderului sa creeze o cultura in cadrul organizatiei, care sa permita scoaterea in fata a valorilor si victoriilor si celebrarea lor intr-o masura cat mai mare.

Leadershipul poate fi invatat

Capacitatea de a fi un bun lider poate fi invatata. Leadershipul este un set de practici observabile si care pot fi invatate, iar acestea pot fi dobandite de orice persoana care vrea efectiv sa conduca. Concluziile cartii sunt prezentate sub forma unui set de cinci practici, cuprinzand un total de zece angajamente. Autorii dedica fiecare parte a cartii cate unui angajament.

Un lider care isi construieste o relatie cu angajatii sai bazata pe frica nu va produce nimic de valoare, relatia dintre cele doua parti trebuie sa fie bazata pe respect reciproc si incredere, spun James M. Kouzes si Barry Z. Posner.

Cartea "The Leadership Challenge" poate fi achizitionata de pe Amazon, la pretul de 14,50 de dolari. Pentru comenzi mai mari de 25 de dolari, transportul este gratuit.

#carte de business, #leadership carte de business, #leadership performant , #Recenzii carti