Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Donezi catre Daruieste Viata, Asociatia Magic sau SOS Satele Copiilor? Acum poti folosi si Revolut

Donezi catre Daruieste Viata, Asociatia Magic sau SOS Satele Copiilor? Acum poti folosi si Revolut
Revolut a incheiat parteneriate cu unele dintre cele mai mari organizatii caritabile din Romania, iar acum le permite utilizatorilor sa rotunjeasca platile efectuate cu cardul si sa doneze diferenta de bani catre Daruieste Viata, Asociatia Magic si SOS Satele Copiilor.

In plus, clientii Revolut vor putea atat sa doneze o singura data, cat si sa stabileasca donatii recurente.

Toti banii donati de catre utilizatori vor ajunge la fiecare dintre cele trei organizatii caritabile, fara ca Revolut sa perceapa vreun comision pentru aceste tranzactii.

Nu exista o limita minima pentru sumele donate, iar functionalitatea poate fi activata si dezactivata oricand de catre utilizatori.

Daruieste Viata, Asociatia Magic si SOS Satele Copiilor sunt primele trei ONG-uri locale catre care romanii pot dona, datorita popularitatii lor in randul utilizatorilor Revolut din tara. Fiecare dintre aceste organizatii se dedica unei cauze sociale importante si are un impact pozitiv asupra societatii romanesti.

"Implicarea in cauze sociale este importanta atat pentru noi, Revolut, cat si pentru utilizatorii nostri. Ne bucuram sa le putem da utilizatorilor romani ocazia de a sustine unele dintre cauzele favorite printr-o o simpla apasare de buton si fara comisioane. Admiram foarte mult tot ceea ce au realizat pana acum Daruieste Viata, Asociatia Magic si SOS Satele Copiilor si suntem entuziasmati ca le putem oferi sprijin. Ne luam angajamentul sa extindem in timp lista ONG-urilor locale catre care utilizatorii romani pot dona si prin aceasta sa ne aducem contributia la proiecte care fac cu adevarat diferenta in societate", a declarat Irina Scarlat, Head of Growth CEE - Revolut.

In Romania, doar unul din doi copii diagnosticati cu cancer supravietuieste. Daruieste Viata a decis sa schimbe aceasta statistica dramatica prin construirea primului Spital pentru copiii bolnavi de cancer si alte boli grave Romania, unde acestia sa primeasca ingrijire ca in Europa de Vest.

#NoiFacemUnSpital a devenit cea mai mare comunitate implicata din Romania, care isi propune sa le ofere autoritatilor, prin Spitalul construit, un exemplu de buna practica ce poate fi replicat apoi in intreaga tara.

"Peste 300.000 de persoane fizice si peste 4.000 de companii s-au alaturat initiativei #NoiFacemUnSpital. Suntem o comunitate care arata ca se poate. Ne bucuram ca membrii comunitatii Revolut se pot alatura si ei si pot pune o caramida metaforica la constructia si intretinerea Spitalului care va salva vieti", a declarat Oana Gheorghiu, Fondatoare Daruieste Viata.

Carmen Uscatu, Fondatoare Daruieste Viata, a declarat: "#NoiFacemUnSpital este mai mult decat un proiect curajos al Asociatiei Daruieste Viata. Este un fenomen social. Este felul nostru, al tuturor, de a arata ca se poate. Ca implicarea este, de fapt, un gest de igiena personala. Ca tu poti schimba ceva si il poti inspira si pe cel de langa tine sa faca la fel. Cred ca sustinatorii acestui proiect arata ca aceasta este, de fapt, normalitatea. Si ca, in tara lui nu-se-poate, de fapt, se poate."

Scopul Asociatiei Magic este sa dezvolte si sa implementeze programe si proiecte pentru a imbunatati sanatatea si calitatea vietii a copiilor, adolescentilor si tinerilor diagnosticati cu cancer si alte afectiuni grave din Romania.

Din 2014, Asociatia Magic ofera tabere, cazare, suport psihologic, material si financiar copiilor si familiilor acestora. In timp, Magic a devenit o retea a solidaritatii formata din parteneri, voluntari, donatori si medici, ce este alaturi familiilor si care functioneaza ca o adevarata plasa de siguranta pentru acestea.

"De aproape sase ani, in Magic vedem ce inseamna fiecare mana de ajutor pentru familiile care au un copil bolnav. Gesturile de bunatate se traduc in liniste, sprijin material ori emotional. Orice donatie poate insemna sansa unui parinte sa fie aproape de copilul aflat la tratament sau o zi de tabara pentru un copil care n-are parte de multe zile fericite. Impreuna cu Revolut, ramanem alaturi de cei care conteaza pe sprijinul nostru", a declarat Jeanina Zgirie, Coordonator Fundraising Asociatia Magic.

SOS Satele Copiilor este o organizatie neguvernamentala cu misiunea de a oferi o familie copiilor care au ramas fara sprijinul parental si de a-i sustine si proteja pe cei care risca sa-l piarda. Peste 700 de copii din comunitati vulnerabile sunt inclusi in programele SOS la nivel national si in Satele SOS. Incepand cu 1993, peste 400 de copii au fost crescuti in Satele SOS din Romania si au fost integrati in societate, in timp ce aproape 3.500 de copii au fost ajutati sa creasca acasa, in cadrul familiei.

"Misiunea pe care SOS Satele Copiilor si-a asumat-o in urma cu peste 25 ani este de a oferi o familie iubitoare copiilor vulnerabili. Dincolo de cifre, de peste 65.000 de beneficiari, sunt vieti schimbate in bine, sunt oameni si destinele lor. Sunt copii si tineri ce au primit sprijinul necesar sa se faca mari si sa aiba sansa unei vieti decente. Destinul unui om este o imensa responsabilitate, pe care o ducem alaturi de sustinatorii nostri cu suflet mare. Este o mare bucurie si onoare ca Revolut se alatura familiei SOS, iar mesajul nostru va ajunge la cat mai multi oameni de bine. Prin intermediul Revolut, fiecare utilizator poate oferi un sprijin copiilor aflati in dificultate", a declarat Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor.

Functionalitatea Donatii a fost lansata la data de 1 iulie 2019, cu trei organizatii caritabile globale: Asociatia LGBTI ILGA-Europe, Salvati Copiii si WWF. Ulterior, au fost adaugate pe lista ONG-urilor din aplicatie Movember si Alianta Padurilor Tropicale. In ianuarie 2020, Revolut a incheiat un parteneriat cu Crucea Rosie si WWF si a lansat un apel pentru a-i ajuta pe cei afectati de incendiile de vegetatie din Australia. De la lansarea functionalitatii, utilizatorii au donat peste 1,15 milioane de euro.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1505 ori