Cum se compară prețurile carburanților din România cu cele din restul țărilor Uniunii Europene

Vineri, 19 Aprilie 2024, ora 22:10
182 citiri
Cum se compară prețurile carburanților din România cu cele din restul țărilor Uniunii Europene
Nivelul minim al accizelor, stabilit de Uniunea Europeană, este 0,33 euro/litru pentur motorină și 0,36 euro/litru pentru benzina fără plumb FOTO ilustrativă: Pexels

Benzinăriile afișează prețuri mai mari la combustibil începând de vineri, 19 aprilie. Prețurile ridicate pentru benzină și motorină au reprezentat motive de dezbatere și au fost, în trecut, analizate chiar de Consiliul Concurenței, care a suspectat distribuitorii de comportament de cartel. Datele analizate de Ziare.com arată că prețurile sunt, prin comparație cu alte state, mici, dar la fel este și puterea de cumpărare a românilor.

Prețurile pentru carburanți se bazează pe cotația barilului de petrol, la care se adaugă costuri de rafinare, distribuție și comercializare, dar și marja de profit. Există mai mulți indicatori pentru prețul petrolului. În România, cotația relevantă este cea a țițeiului Brent, explică Gabriel Biriș, fost secretar de stat de la Finanțate, pentru Panorama. Conflictele geopolitice influențează mișcările pe bursă pentru această marfă, la fel cum o face și politica statelor exportatoare de petrol, cunoscute ca OPEC, de a mări sau micșora producția.

Totuși, discuțiile din România ajung să graviteze inclusiv asupra accizelor, odată ce apar scumpirile. Ziare.com a comparat datele despre taxe și prețuri pentru combustibili în statele Uniunii Europene. Ce rezultă din graficele prezentate mai jos este că România are unele dintre cele mai mici accize pe combustibili din blocul comunitar. În iulie 2023, România păstra nivelul minim al accizelor stabilit de Uniunea Europeană, 0,36 euro per litru, pentru benzina fără plumb, și 0,33 euro per litru pentru motorină.

!function (e,n,i,s){var d="InfogramEmbeds";var o=e.getElementsByTagName (n)[0];if (window[d]&&window[d].initialized) window[d].process&&window[d].process();else if(!e.getElementById (i)){var r=e.createElement (n);r.async=1,r.id=i,r.src=s,o.parentNode.insertBefore (r,o)}}(document,"script","infogram-async","https://e.infogram.com/js/dist/embed-loader-min.js");Prețuri și accize benzină în UE, date recente

Infogram

La nivel de prețuri, comparația costurilor medii de la pompă, la data de 15 aprilie, arată că România are printre cele mai mici prețuri din UE – 1,49 euro/litru la benzina 95 fără plumb și 1,51 euro/litru la motorină. Prețurile sunt în euro pentru a le putea compara mai ușor, dar nu sunt ajustate la puterea de cumpărare. Altfel spus, prețurile sunt mici, prin comparația, dar salariul unui român poate cumpăra mult mai puțin carburant decât al unui olandez.

România se situează la coada clasamentului când vine vorba de venitul median net, depășind doar Slovacia și Bulgaria, arată datele din 2022 ale Eurostat. Venitul median este cel din mijlocul economiei – jumătate din populație câștigă mai mult, cealaltă jumătate, mai puțin. Calculul este făcut la paritatea puterii de cumpărare.

România este într-o minoritate de state în care prețul motorinei este mai ridicat decât cel al benzinei, în condițiile în care acciza la motorină este mai mică. Belgia este singurul stat care avea, la începutul lui 2024, aceeași taxare la litru pentru cele două produse. În rest, în toate celelalte state europene, acciza pentru motorină este mai mică. Pentru 17 din 27 de state membre, și prețul benzinei este mai mare decât cel al motorinei. Prețurile comparate mai jos sunt calculate de fiecare țară în parte, folosind o medie a celor afișate pe totem, luând în calcul cota de piață a fiecărui comerciant. Costurile includ taxele aplicate imediat, anume acciza și taxa pe valoarea adăugată, simțită de consumator la cumpărare. Inclusiv la TVA, România are unele dintre cele mai mici cote din Uniunea Europeană.

!function (e,n,i,s){var d="InfogramEmbeds";var o=e.getElementsByTagName (n)[0];if (window[d]&&window[d].initialized) window[d].process&&window[d].process();else if(!e.getElementById (i)){var r=e.createElement (n);r.async=1,r.id=i,r.src=s,o.parentNode.insertBefore (r,o)}}(document,"script","infogram-async","https://e.infogram.com/js/dist/embed-loader-min.js");Prețuri și accize motorină în UE, date recente

Infogram

Prețurile de două cifre și concurența

Prețurile medii arată doar o parte a imaginii. În ultimii ani, șoferii au putut observa direct cum prețul poate fluctua semnificativ de dimineață până seară și cum. În situațiile de aglomerație sau de cerere cauzată de panică, vânzătorii pot specula.

În martie 2022, prețul la totem ajunsese să fie și 11 lei în anumite benzinării. În acel context, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a aplicat amenzi de aproape un milion de lei, așa cum relata Ziare.com.

În afară de amenzile contravenționale aplicate de ANPC, Fiscul a aplicat șase sancțiuni, pentru un total de 140.000 lei. Consiliul Concurenței a spus, la vremea respectivă, că analizează situația pentru a vedea dacă există încălcări ale regulilor de stabilire independentă a prețurilor. În raportul de activitate pentru anul 2022, organismul responsabil pentru monitorizarea pieței nu menționează vreo sancțiune aplicată vânzătorilor en-gros de carburanți sau distribuitorilor. În septembrie 2022, Consiliul Concurenței a emis un comunicat în care sublinia că prețurile carburanților urmăresc cotația internațională de referință. Studiul autorității s-a întins pe perioada iulie 2019 – iunie 2022 și a adus consiliul la concluzia că prețurile pentru motorină și benzină „urmează atât creșterile, cât și reducerile cotațiilor internaționale”.

Anterior, autoritatea pentru concurență a amendat șase distribuitori de carburanți cu 205 milioane de euro pentru comportament de cartel. Sancțiunea a fost confirmată de instanță în 2016.

...citeste mai departe despre "Cum se compară prețurile carburanților din România cu cele din restul țărilor Uniunii Europene" pe Ziare.com

#carburanti scumpire, #motorina scumpire, #benzina mai scumpa, #petrol , #Stiri Macroeconomie