Suspendarea Broker Cluj poate afecta volumul de tranzactionare daca va fi de durata, spune seful BVB

Vineri, 30 Ianuarie 2009, ora 16:52
1605 citiri
Suspendarea Broker Cluj poate afecta volumul de tranzactionare daca va fi de durata, spune seful BVB

Suspendarea activitatii Broker Cluj (BRK) ar trebui sa fie de cat mai scurta durata pentru a nu se reflecta in volumul de actiuni tranzactionate la Bursa si pentru a nu afecta investitorii, a declarat  Stere Farmache, presedintele Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

"Sigur ca suspendarea activitatii Broker se va reflecta asupra volumului de actiuni tranzactionate, tocmai de aceea cred ca aceasta ar trebui sa fie una cat mai scurta cu putinta. O suspendare de o zi sau doua nu ar trebui sa aiba, insa, un impact major asupra pietei. Poate CNVM-ul va clarifica totusi mai repede situatia, astfel incat Broker Cluj sa revina in piata in cel mai scurt timp", a spus Farmache.
In acelasi timp, seful Bursei considera ca masura suspendarii se impunea, deoarece investitorii trebuie sa fie cat mai corect informati despre situatia financiara a Broker Cluj.
"Masura exagerata" a CNVM afecteaza peste 10.000 de clienti


"Masura CNVM este exagerata pentru motivele pe care le-au invocat. Am cerut CNVM-ului sa reconsidere aceasta pozitie si vom incerca sa discutam cu ei, deoarece ne confruntam cu foarte multi clienti nemultumiti de faptul ca nu mai pot face tranzactii", a declarat pentru NewsIn Petru Prunea, presedintele Broker Cluj.


El a precizat ca peste 10.000 de clienti ai Broker au fost afectati, iar 831 de ordine introduse la Bursa au fost anulate vineri de dimineata.
CNVM a anuntat vineri suspendarea, pentru doua saptamani, a autorizatiei de functionare a Broker Cluj. Mai mult, arbitrul pietei de capital a suspendat si actiunile companiei, avand in vedere frauda descoperita la sucursala din Deva si modificarile intervenite in consiliul de administratie al casei de brokeraj, pentru care CNVM sustine ca nu a primit documentatia completa.
"in AGA din octombrie a Broker Cluj s-au ales doi membri, dupa care am trimis toate documentele cerute de regulamentul 32 catre CNVM, dar ei (membri - n.r.) nu au platit decat tarziu taxa de autorizare, unul dintre membri efectuand aceasta plata de abia in ianuarie", a explicat Prunea.


in urma suspendarii activitatii, Broker Cluj nu mai poate deschide noi pozitii futures si options, in nume propriu sau in numele clientilor, la Bursa din Sibiu.
in schimb, intermediarul si clientii acestuia vor putea mentine sau inchide pozitiile existente. Astfel, singurele operatiuni care pot fi realizate prin intermediul Broker Cluj vor fi cele de alimentare a contului de marja, pentru pozitiile existente sau de retragere a banilor din acest cont.


in ceea ce priveste operatiunile pe piata la vedere (spot), clientii Broker care tranzactioneaza pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) isi pot transfera actiunile catre o alta casa de brokeraj prin intermediul Depozitarului Central.
"Orice investitor care detine actiuni in nume propriu poate sa vina la Depozitarul Central, sa ia un extras de cont, dupa care cu acest atestat isi poate vinde actiunile prin orice alta casa de brokeraj", a explicat pentru NewsIn stefan Baiasu, seful biroului de relatii cu presa a Depozitarului Central.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Blocarea firmelor care oferă investiții înșelătoare pe internet. Măsurile pe care ASF intenționează să le ia
Blocarea firmelor care oferă investiții înșelătoare pe internet. Măsurile pe care ASF intenționează să le ia
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) lucrează la un mecanism legislativ prin care își dorelte să blocheze entitățile neautorizate care oferă investiții în mediul online, a...
Verdict oficial în cazului celei mai așteptate autostrăzi din România. Când va fi gata A7: „Nu avem emoții!”
Verdict oficial în cazului celei mai așteptate autostrăzi din România. Când va fi gata A7: „Nu avem emoții!”
Moldova încă este singura regiune din România fără autostrăzi, care să o „lege” de restul țării. Totuși, instituțiile responsabile pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere promit...
#actiuni, #bvb, #investitii , #stiri BVB