Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Sunt investitorii pregatiti pentru momente imprevizibile (2) ?

Sunt investitorii pregatiti pentru momente imprevizibile (2) ?

In ziua de 08 octombrie 2008 (putem sa-i spunem si miercurea NEAGRA a bursei din 2008) toate posturile de televiziune importante din Romania si-au inceput emisiunile de stiri ale serii cu "diferite expresii", unele mai putin inspirate, despre prabusirea preturilor actiunilor de la BVB si inchiderea acesteia dupa ora 11.00 pentru tot restul zilei datorita scaderilor majore din piata (12% la BET). In aceasta zi toate bursele straine au deschis foarte jos (de la - 9% la -5%), iar bursa rusa, unde proprietar este statul, s-a inchis pentru a doua oara in aceasta perioada.

Este ziua de miercuri un moment istoric al bursei autohtone ? Dupa parerea mea, si DA si NU.

DA, pentru modul unic al variatiei preturilor actiunilor de la infiintarea bursei romanesti, similar cu un crah bursier istoric, avand in vedere si scaderile agresive anterioare.

Daca nu am fi avut tunel de tranzactionare de - / + 15% sau - / + 25% (lucru contestat de multi investitori ca fiind anacronic) atunci aceste variatii ar fi fost cu mult mai mari, existand posibilitatea ca aceasta agonie sa se opreasca mai repede.

Totusi, in cazul BVB vom avea, datorita existentei acestui tunel, o continuare a acestei stari eventual pentru mai multe zile de tranzactionare.

NU, pentru ca oprirea BVB s-a mai facut in ziua de 27 martie 2006 pentru doar 30 minute chiar daca motivul era o modificare legislativa ce privea pragul la SIFS.  


Inainte de a trece mai departe voi face o paranteza si voi cita un comentariu al unui investitor roman al zilelor noastre postat pe un forum bursier dupa evenimentul de mai sus:

"Am mai bine de -70% pe anul acesta fata de banii investiti la BVB din cei castigati din salariul pe ultimii 3 ani. Am fost naiv si am crezut in ideea de bursa din Romania, insa se pare ca aici nu exista decat mentalitatea de tip Caritas. Sunt socat ca am pierdut aproape tot insa incerc sa ma resemnez si sa o iau de la capat cumva, insa IN NICI UN CAZ la BVB sau Romania. Pentru BVB nu-mi doresc acum decat sa dea faliment impreuna cu sifele si toata sleahta lor de hoti. Asta este ceea ce cred eu ca mic investitor de 2 ani in piata si nu cred ca sunt singurul. Cu asta am incheiat capitolul BVB din viata mea".

TRIST, FOARTE TRIST, dar adevarat. Oare cati investitori din cei inca activi pe piata de capital gandesc si ar putea actiona in acest mod ? Eu zic ca sunt foarte multi la ora actuala.


M-a surprins placut raspunsul primit de prietenul meu investitor, foarte suparat, de la unul mai cu experienta si ceva mai cunoscator in domeniu.

"Stai calm ca o sa-si revina astea, deja sunt in 2004 ca preturi. Un ciclu ca asta are 5 ani, sa zic, nu trebuie sa mai scada mult." Asa ca daca o fi sau nu asa ramane sa analizam impreuna si la concret.


Si uite asa ajungem usor la tema noastra inceputa in episodul 1 si vom incerca sa ne reamintim ca R Pretcher, cel mai bun analist elliottician, a predictionat ca incepand cu anul 2000 am intrat deja intr-un mare Superciclu caracterizat de o piata Bear ce poate dura 100 de ani, iar pentru perioada 2000-2015 vom avea un Superciclu marcat tot de o piata BEAR.

Numai ciclurile incluse in acesta pot fi atat piete bear cat si piete bull. Avand aceste jaloane ne va fi mai usor sa luam o decizie in viitor.


Pentru a observa mai corect o posibila evolutie in urmatorii ani (ceea ce ne intereseaza cel mai mult acum) am extras graficul saptamanal al evolutiei indicelui DJIA pentru perioada/cilcul 1998-2008 cu reprezentarea valurilor Elliott despre care vorbeste Pretcher.

Teoria Elliott prezinta faptul ca bursele includ secvente de piete seculare bull (de crestere) si bear (de scadere), care alterneaza la 15-20 de ani. De regula ne intalnim cu urmatoarea intrebare: "Cat de jos poate ajunge o bursa inainte sa apara urmatoarea piata seculara de crestere ?" 

Principalul calcul al lui Pretcher a fost marele Superciclu care masoara valul IV ca un triunghi descendent si al carui prim val (A) va duce indicele Dow sub nivelul de 400 inainte de anul 2015. Aceasta va fi insotita de o severa deflatie si o globala depresie. Cam pesimist NU ? Greu de prespus, insa sa nu uitam ca bursa isi repeta istoria.  


Dupa opinia lui Pretcher, bursa Wall Street ar putea incepe colapsul foarte curand daca aceasta va atinge minimul zig-zagului unui val A in urmatorii 10 ani. Dupa aceasta perioada va urma zig-zagul foarte bun al valului B, care va depasi nivelul maxim al anului 2000. Vom avea astfel, in perioada data, foarte multe si bune oportunitati.  


In afara de opinia lui Pretcher mai avem alta opinie, a altui bun analist, Glenn Neely, care spune ca: anul 2000 va incepe cu un Superciclu de marimea unui val IV, iar trendul bursei va forma un triunghi descendent. Tot el spune ca in martie 2000 s-a realizat valul V al Superciclului inceput in 1974. Tot aceasta evolutie marcheaza valul V al marelui Superciclu inceput in 1932.


Analiza lui Neely urmareste de asemenea coborarea valului A din 2000 - martie 2003 si valul B din martie 2003 - prezent. In anul 2004 Neely (criticat mult de elliotticieni) spunea ca "minimele bursei din 2002 al indicilor DJIA si S&P500 nu vor fi strapunse pentru urmatorii 50-100 ani. Predictiile lui Neely, conform teoriei sale Neo Wave,  spun ca dupa acest val IV corectiv va urma valul V de crestere, care va aduce indicele Dow la nivelul de 100.000 si S&P500 la 10.000,  pana in anul 2050. Putin cam foarte optimist NU ? Si aici greu de presupus, insa psihologia omului este schimbatoare.


Avand in vedere pesimismul primului si optimismul celui de al doilea analist, cred ca urmatorii 2-3 ani vor fi decisivi pentru a observa cine a avut dreptate. Conform datelor istorice, ca decade, bursa din SUA a avut cicluri decadale cu unul sau doua minime: 1962, 1970/1974; 1982; 1990/1994; 2002; (2010/2014) ? Dublul minim din 2010/2014 este admis de ambii analisti, tot ca ciclicitate.


Trecand la interpretarea teoriei Elliott pentru graficul saptamanal al indicelui Dow, putem extrage cateva concluzii principale:

-    este evident ca anul 2000 a marcat sfarsitul mai multor valuri (valul V de la un mare Superciclu, valul (V) de la un Superciclu si valul 5 de la un ciclu recent incheiat).

-    tot evident este ca urmatorul mare Superciclu, a inceput in anul 2000 cu un Superciclu BEAR al carui prim val a de scadere s-a incheiat in 2003 cu un minim dublu 2002/2003, urmat de un val b de crestere, care s-a incheiat in 9 octombrie 2007 cu un maxim mai mare decat maximul valului V din ianuarie 2000 (14.164  / 11.727).

-    valul de crestere a - b al Superciclului marcat pe grafic include la randul lui un ciclu primar de crestere A - B - C .

-    dupa maximul valului b de crestere din 9 octombrie 2007 urmeaza valul c de scadere, care include la randul lui un ciclu al unei piete BEAR.

Acest ciclu in desfasurare are un prim val de scadere (1), care se incheie in 10 martie 2008 la 11.740, urmeaza apoi valul corectiv (2) de crestere al carui maxim este atins in 19 mai 2008 la 13.028, iar acum pe 8 octombrie  2008 suntem pe valul (3) de scadere al pietei ciclice la 9.258, trend care poate tine si in anul 2009 avand in vedere evolutia ciclica a pietei BEAR actuale si viitoarele valuri (valul 4 de corectie pozitiva si valul 5 de scadere - care va depasi nivelul minim al actualului val 3).


In acest caz estimarile personale privind deprecierea urmatoare a indicelui DOW din actualul ciclul aflat in plina desfasurare (1 - 2 - 3 ..... - 4 - 5) pot fi in zona lui 8.000 (+ / - 200) puncte. Calculul aproximativ al acestui posibil prim minim al indicelui Dow se face in functie de volatilitatea momentului si variatia istorica a valului (3), care este intotdeauna mai mare decat cea a valului (1), posibil de cca. 2 - 3 ori mai mare (avem un calcul aproximativ : 14.164 - 11.740 = 2.424; 2.424 * 2 = 4.848; 13.028 - 4.848 = 8.180).


Concluzia finala:

Inainte de a incepe sa tranzactioneze, investitorii romani trebuie sa cunoasca foarte bine: in ce moment al evolutiei bursei globale intra in piata (vezi categoria ciclurilor de evolutie din episodul 1); pe ce perioada de timp doresc sa tranzactioneze (este evident ca metoda BUY AND HOLD nu prea mai merge de la o vreme chiar si pentru o investitie de 10 ani - vezi ciclul 1998/ 2008) si mai ales cand trebuie sa iasa din piata (dragostea si actiunile din piata nu sunt compatibile, adica trebuie sa renunti la acele actiuni marcand la timp profitul daca piata iti spune categoric acest lucru  - vezi intoarcerile/schimbarile trendului primar in valuri corective).


Daca la acestea mai adaugam si realizarea unui portofoliu diversificat care contine si instrumente de protejare pentru o piata BEAR atunci suntem pe drumul cel bun. Dar, despre portofoliul diversificat, cu o alta prima ocazie.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 3324 ori