Strainii si-au majorat de peste doua ori achizitiile la BVB in martie

Joi, 09 Aprilie 2009, ora 11:07
1215 citiri
Strainii si-au majorat de peste doua ori achizitiile la BVB in martie

Investitorii straini si-au sporit de peste doua ori valoarea achizitiilor pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB), in martie, comparativ cu luna precedenta, dar jucatorii autohtoni au ramas cei mai activi in piata, potrivit statisticilor BVB.

Astfel, investitorii straini au cumparat in martie de pe Bursa titluri de valoare de 80,19 milioane lei (18,72 milioane euro), cu 2,49 milioane lei (582.081 euro) mai putin decat nivelul vanzarilor. Totusi, se remarca o crestere semnificativa a apetititului pentru cumparare, dupa ce in februarie nerezidentii au avut achizitii de 35,69 milioane lei (8,33 milioane euro).

Cresterea interesului pentru investitii pe piata de capital vine in contextul in care indicii BVB au avut reveniri spectaculoase in martie, cuprinse intre 17% si 32%, ca urmare a optimismului din pietele internationale.

In schimb, romanii raman principalii jucatori pe Bursa de la Bucuresti, cu achizitii de 220,42 milioane lei (51,44 milioane euro), luna trecuta, cu 4,06 milioane lei (948.426 euro) peste vanzari si de aproape trei ori mai mari decat cele realizate de straini. Totusi, raportul dintre valoarea cumparaturilor investitorilor romani fata de nerezidenti a inceput sa scada in martie, de la 3,5 la 2,75 ori.

#straini, # investitori, # majorare, # achizitii, # titluri, # bvb , #stiri BVB