Stere Farmache: Bursa de la Bucuresti s-ar putea lista in circa 15 luni

Sambata, 04 Aprilie 2009, ora 12:37
1417 citiri
Stere Farmache: Bursa de la Bucuresti s-ar putea lista in circa 15 luni

Actionarii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au facut vineri primul pas pentru listarea operatorului de piata, aproband transformarea titlurilor preferentiale in ordinare, dar orizontul de timp pentru incheierea procesului de listare este de 15 luni, a declarat pentru NewsIn Stere Farmache,seful BVB.

"Transformarea actiunilor preferentiale in ordinare este una dintre deciziile luate de actionari azi (vineri - n.r.), fiind totodata prima etapa a procesului de listare. In baza acestei decizii urmeaza sa modificam actul constitutiv al Bursei si procedurile care sa fluidizeze circulatia titlurilor proprii", a mai spus presedintele BVB, Stere Farmache.

Actionarii Bursei aprobasera de principiu in decembrie anul trecut listarea titlurilor BVB pe propria piata reglementata. Totusi, propunerea de listare a BVB a mai fost discutata in ianuarie 2005, la adunarea generala in care s-a decis transformarea Bursei in societate pe actiuni, iar tema nu a fost respinsa atunci de actionari, ci s-a hotarat amanarea acestei discutii.

"Actionarii au aprobat vineri in principiu niste etape pentru listare, dar nu am stabilit momentul listarii si modalitatea prin care se va face. Estimam ca listarea va putea fi realizata intr-un orizont de 15 luni", a explicat Farmache.

Totodata, actionarii BVB l-au ales vineri in functia de administrator pe Liviu Giugiumica, presedintele casei de brokeraj UniCredit CA IB Securities.

Conducerea Bursei aprobase la sfarsitul lunii februarie numirea presedintelui UniCredit CA IB Securities in functia de administrator provizoriu, dupa ce locul ramasese vacant in urma situatiei de incompatibilitate in care se afla fostul membru, Alexandru Rusu.

Liviu Giugiumica, presedintele si directorul general al casei de brokeraj UniCredit CA IB Securities, va lua locul fostului administrator, Alexandru Rusu, care si-a pierdut recent si functia de secretar general al consiliului BVB, ca urmare a incompatibilitatii.

In luna ianuarie, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare i-a interzis lui Nicolae Alexandru Rusu sa mai activeze pe piata de capital, timp de trei ani, in urma neregulilor descoperite la casa de brokeraj Orizont Vest, unde acesta era presedinte si actionar majoritar.

#farmache, # listare, # bvb, # titluri preferentiale, # ordinare , #stiri BVB