" Rezultatul alegerilor prezidentiale se pare ca nu a fost pe placul investitorilor"

Luni, 14 Decembrie 2009, ora 00:07
1411 citiri
" Rezultatul alegerilor prezidentiale se pare ca nu a fost pe placul investitorilor"

Bursa de Valori Bucuresti a afisat scaderi semnificative in ultima saptamana, in special pe SIF-uri, care au pierdut 9,27%, in contextul in care investitorii au fost determinati de contextul politic instabil sa-si marcheze profiturile din ultima perioada. 

"In Romania, rezultatul alegerilor prezidentiale se pare ca nu a fost pe placul investitorilor intr-un context international care nu a ajutat nici el foarte mult, astfel, scaderile au acaparat indicii, pentru ca la finalul celor cinci sedinte, piata sa inchida pe o scadere de 3,8%, in timp ce BET-FI a pierdut peste 9 procente", spun analistii de la casa de brokeraj Prime Transaction.

"Incertitudinea din spectrul politic generata de rezultatul alegerilor prezidentiale si de contestarea acestora a dat nastere multor speculatii, iar in asteptarea limpezirii apelor, investitorii s-au temut in principal de intarzierea formarii unui guvern, astfel ca majoritatea dintre ei au preferat sa vanda, mai ales ca sunt ceva profituri acumulate in special pe SIF-uri", se arata in raportul saptamanal al Prime Transaction.

Lichiditatea pietei de actiuni a sporit de aproape trei ori in saptamana 7-11 decembrie, pana la 239,6 milioane lei (56,4 milioane euro), comparativ cu rulajul cu actiuni din saptamana anterioara, de 80,8 milioane lei (19,2 milioane euro).

La cresterea puternica a rulajului BVB au contribuit mai multe tranzactii negociate ("deal") realizate in ultima saptamana cu pachete consistente din titlurile Bancii Transilvania.

Astfel, in prima sedinta a saptamanii 4,01% din capitalul Bancii Transilvania a fost vandut prin intermediul a cinci tranzactii speciale, pentru suma totala de 102 milioane lei. Ulterior, vineri, au mai fost realizate inca trei tranzactii, in valoare totala de 7,46 milioane lei.

In schimb, capitalizarea pietei reglementate a BVB a coborat cu aproape 3% in saptamana incheiata, pana la 83,48 miliarde lei (19,65 miliarde euro), fata de 85,95 miliarde lei (20,4 miliarde euro) la inchiderea sedintei bursiere din 4 decembrie.

Indicii pietei au afisat scaderi cuprinse intre 2,2% si 9,27%

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri (blue-chips) listate la BVB, a scazut cu 3,33% in ultima saptamana
, ajungand la 4.700,65 puncte, in vreme ce indicele compozit al pietei, BET-C, care reflecta evolutia actiunilor listate la primele doua categorii ale Bursei cu exceptia SIF-urilor, a incheiat saptamana cu un declin de 3,83%, pana la 2.709,23 puncte.

Pe de alta parte, indicele BET-FI, care arata evolutia celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a avut cea mai agresiva scadere, de 9,27%, la nivelul de 23.243,97 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, care reflecta evolutia a 15 dintre cele mai tranzactionate companii de la BVB, a coborat cu 3,15%, pana la 9.821,62 puncte.

De asemenea, indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a incheiat saptamana cu un minus de 5,38%, la 459,01 puncte, in vreme ce indicele BET-NG, care reflecta evolutia a 10 titluri din sectorul energetic de la Bursa, a incheiat saptamana cu o scadere de 2,20%, pana la nivelul de 589,42 puncte.

Contextul politic nefavorabil a adus SIF-urilor corectii severe

Actiunile SIF au avut cele mai mari pierderi din piata, in ultima saptamana la BVB, in contextul in care rezultatul alegerilor prezidentiale a fost primit cu pesimism de catre investitori, care sunt sceptici cu privire la formarea unui nou guvern, care sa faciliteze obtinerea urmatoarei transe de imprumut de la FMI.

Temerile investitorilor au fost alimentate vineri de o decizie a Curtii Constitutionale, care a dispus reexaminarea buletinelor de vot nule si renumararea acestora de catre Biroul Electoral Central pentru a se stabili daca exista diferente intre datele consemnate in procesul-verbal si realitatea constatata.

Tranzactiile realizate cu actiunile din sectorul SIF au insumat 90 milioane lei, in ultima saptamana, adica 38% din lichiditatea totala a pietei de actiuni.

Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au generat din nou cea mai mare lichiditate din sector, cu un rulaj de 41,52 milioane lei, si s-au depreciat cu 10,22%, la pretul de 1,23 lei, in vreme ce titlurile SIF Moldova (SIF2) au incheiat saptamana cu un declin asemanator, de 10,48%, pana la un curs de 1,11 lei, in urma unor tranzactii de 31,78 milioane lei.

Pretul actiunilor SIF Transilvania (SIF3) a scazut cu 8,97%, pana la 0,66 lei, pe o lichiditate de 7,97 milioane lei, in timp ce titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) s-au ieftinit cu 9,02%, la 1,11 lei, pe suportul unui rulaj de 5,27 milioane lei.

De asemenea, actiunile SIF Muntenia (SIF4) s-au depreciat cu 7,38% la 0,69 lei, in urma unor schimburi de 3,46 milioane lei.

Actiunile TLV au fost cele mai cautate pe sectorul bancar, din cauza speculatiilor privind preluarea

Titlurile bancare au atras schimburi de 129 milioane lei in ultima saptamana, adica 54% din valoarea tranzactiilor cu actiuni la BVB. Actiunile Bancii Transilvania (TLV) au fost cele mai lichide din acest sector, cu un rulaj de 122,1 milioane lei, ca urmare a tranzactiilor speciale din sedinta de luni.

Cotatia TLV a coborat, totusi, cu 1,80%, pana la 2,18 lei, in pofida zvonurilor legate de preluarea banci. "Momentan nu putem decat sa mergem pe supozitii si pe ce se face public, insa este o banca importanta, iar astfel de tranzactii cu siguranta s-au pregatit din timp.

Daca o sa fie un singur cumparator acesta va raporta, cand va depasi o detinere de 5%, potrivit reglementarilor CNVM, si vom afla despre cine este vorba, exceptand cazul in care ar face achizitiile prin intermediul mai multor vehicule", spune Florin Irimin, broker la Intercapital Invest.

In prima parte a saptamanii, in presa au aparut informatii potrivit carora o banca din Uniunea Europeana va prelua circa 20% din actiunile Bancii Transilvania, dupa ce ar fi achizitionat recent un pachet reprezentand 4% din capitalul acesteia, prin intermediul BVB.

In schimb, titlurile BRD SocGen (BRD) au suferit o corectie mai puternica, de 5,71%, la 13,20 lei, pe o lichiditate de 4,46 milioane lei. De asemenea, actiunile Erste Bank (EBS) au pierdut 1%, ajungand la cotatia de 118,90 lei, valoarea tranzactiilor fiind de 2,46 milioane lei.

Titlurile RRC au fost singurele care au incheiat saptamana pe verde, in sectorul energetic

Pe sectorul energetic s-au remarcat actiunile Rompetrol Rafinare (RRC), cu cel mai mare rulaj din segmentul lor, de 5,12 milioane lei, acestea scumpindu-se cu 0,83%, la un curs de 0,0607 lei/actiune, in contextul in care grupul a depus saptamana aceasta si rapoartele de evaluare in cazul RRC, necesare pentru inceperea ofertei publice de preluare.

Pe de alta parte, schimburile cu titluri Petrom (SNP) au insumat 4,07 milioane lei, iar actiunile s-au depreciat cu 5,30%, pana la 0,25 lei, in vreme ce actiunile Transgaz Medias (TGN) au suferit un declin de 2,65%, la 158 lei, in urma unor tranzactii de 904.476 lei.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Inflația din zona euro – TradeVille
Inflația din zona euro – TradeVille
Cifra De Afaceri Din Industrie Se Majorează La finalul primelor 2 luni ale anului curent, cifra de afaceri din industrie s-a majorat cu 5.4% fata de aceeași perioada a anului anterior, datorita...
Dividendele din BET – peste 13 mld. RON – TradeVille
Dividendele din BET – peste 13 mld. RON – TradeVille
Dividendele Din BET – Peste 13 Mld. RON Companiile din structura indicelui bursier BET, care au anunțat pana acum propunerile de dividende, vor sa distribuie cumulat acționarilor dividende in...
#sif, #bursa, #bvb , #stiri BVB