Plasamentele fondurilor de pensii in actiuni au sporit cu 54% inT1

Luni, 03 Mai 2010, ora 16:02
1337 citiri
Plasamentele fondurilor de pensii in actiuni au sporit cu 54% inT1

Plasamentele fondurilor de pensii private obligatorii (pilon II) in actiuni au ajuns la 342,78 milioane lei la finalul lui martie, in urcare cu 54% fata de sfarsitul anului trecut, arata un raport al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), informeaza NewsIn.

La finalul lunii martie, fondurile de pensii private obligatorii aveau 11,55% din active plasate in actiuni, fata de 9,34% la finalul anului trecut.

Tendinta de crestere a ponderii investitiilor in titluri de stat, actiuni si obligatiuni corporative a continuat, in detrimentul depozitelor, obligatiunilor municipale si a celor emise de institutiile financiare internationale, se mentioneaza in raport.

Raportul mai arata ca valoarea actiunilor listate la BVB s-a majorat in primul trimestru al acestui an, pe fondul cresterilor de pe piata bursiera romaneasca, unde indicele BET, al celor mai lichide 10 valori, a avansat in aceasta perioada cu 27,18%.

De asemenea, ponderea actiunilor cotate la bursele de valori din alte state membre ale Uniunii Europene (UE) a crescut de la 2,09% la finalul anului trecut la 2,51% la 31 martie 2010, se mai arata in raport.

Plasamentele fondurilor de pe pilonul II in titluri de stat erau de 1,94 miliarde lei la 31 martie, reprezentand 65,40% din totalul activelor.

Dintre acestea, obligatiuni de tip benchmark, cu scadente mai mari de 1 an, erau de 1,76 miliarde lei, reprezentand 90,64% din totalul plasamentelor in titluri de stat.

Certificatele de trezorerie cu discount cu scadente de pana la un an reprezentau 177,8 milioane lei, respectiv 9,16% din totalul titlurilor de stat.

Fondurile de pensii private obligatorii aveau la sfarsitul lui martie depozite de 91,3 milioane lei, in scadere cu 21% fata de nivelul de 116 milioane lei la sfarsitul anului trecut, acestea fiind constituite in lei la banci din Romania.

"Majoritatea depozitelor sunt constituite pe termen scurt, respectiv 69% din sumele plasate in depozite au scadenta mai mica de 30 de zile, ceea ce semnifica intentia administratorilor de a asigura necesarul de numerar in vederea fructificarii oportunitatilor din piata", se mai arata in raport.

La sfarsitul primului trimestru, plasamentele fondurilor de pe pilonul II in obligatiunilor corporative reprezentau 475,4 milioane lei, restul plasamentelor fiind in obligatiunilor municipale si in titluri de participare (OPCVM).

#plasamente obligatiuni fonduri pensii , #stiri BVB