Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Indicele BET al Bursei sparge maximele din 2009

Indicele BET al Bursei sparge maximele din 2009

Indicele BET al Bursei de la Bucuresti a depasit in sedinta de joi maximul din 2009 si a incheiat la nivelul de 5.000 de puncte, dupa o crestere de aproape 1%, in vreme ce indicele compozit a urcat cu 1,23%, in pofida unor evolutiilor negative din pietele externe.

In sedinta de tranzactionare de joi, lichiditatea pietei de actiuni a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a sporit cu 12%, pana la 12,13 milioane lei (2,91 milioane euro), comparativ cu nivelul consemnat in sedinta precedenta, de 10,84 milioane lei.

"Investitorii sunt mult mai calmi in acest debut de an, contextul international este si el mai relaxat, indicii din Statele Unite fiind si ei in jurul maximelor, iar in Rominia asteptarile negative cu privire la criza politica nu s-au indeplinit in mare masura. Astfel, putem spune ca actualul context local este oarecum mai stabil", a declarat, pentru NewsIn, Razvan Pasol, directorul general al Intercapital Invest.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,97%, pana la 4.998,60 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 1,23%, pana la 2.881,66 puncte.

"Au fost actiuni importante care au performat foarte bine, dar lichiditatea se mentine la un nivel scazut, deoarece suntem la inceput de an. Fiind prima saptamana, cel mai probabil investitorii mai asteapta sa vada o directie mai clara a pietei", a adaugat Pasol.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a castigat 1,05%, pana la 25.147,89 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 0,88%, ajungand la 10.304,75 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 1,07%, pana la 490,83 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a crescut cu 1,01%, pana la 626,87 puncte.

Pe de alta parte, bursele europene aveau evolutii preponderent negative, in contextul publicarii unor statistici din piata muncii a Statelor Unite.


Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de actiuni listate pe bursa londoneza, FTSE, crestea cu 0,03%, pana la 5.531,92 puncte, iar indicele pietei din Frankfurt, DAX, cobora cu 0,38%, pana la 6.011,63 puncte. Indicele celor mai solide 40 de actiuni de la Bursa din Paris, CAC40, scadea cu 0,03%, pana la 4.012,91 puncte.

Actiunile BRD SocGen (BRD) au fost cele mai lichide din piata, cu un rulaj de 2,69 milioane lei, si s-au scumpit cu 1,45%, la 14 lei, in vreme ce titlurile Bancii Transilvania (TLV) s-au mentinut la 2,30 lei, pe o lichiditate de 1,48 milioane lei.

In sectorul energetic, pretul actiunilor Petrom (SNP) a urcat cu 3,05%, pana la 0,27 lei, in urma unor tranzactii de 1,94 milioane lei, in timp ce actiunile Rompetrol Rafinare (RRC) s-au depreciat cu 1,5%, la 0,0655 lei, pe suportul unui rulaj de 906.300 lei.

Schimburile cu actiuni SIF Oltenia (SIF5) au insumat 1,33 milioane lei, iar titlurile au castigat 1,49%, ajungand la 1,36 lei, in vreme ce actiunile SIF Transilvania (SIF3) s-au mentinut la 0,70 lei, in urma unor tranzactii de 646.000 lei.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1172 ori
Citeste mai multe despreindicele bet bursa bvb