BT Securities, liderul lunii martie intre brokerii de la BVB

Marti, 31 Martie 2009, ora 17:43
1089 citiri
BT Securities, liderul lunii martie intre brokerii de la BVB

Divizia de brokeraj a Bancii Transilvania, BT Securities, a fost cel mai activ intermediar de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), in martie, cu tranzactii de 103,42 milioane lei, dar KBC Securities ramane lider la nivelul primelor trei luni din an, potrivit statisticilor BVB.

La nivelul primului trimestru, BT Securities a intermediat tranzactii de 195,38 milioane lei, ocupand a doua pozitie, dupa KBC Securities, care a tranzactionat de 206,49 milioane lei.

Totusi, KBC a avut in ultima luna un rulaj de 91,76 milioane lei, cu peste 10 milioane lei mai mic decat brokerul Bancii Transilvania.

In clasamentul lunii martie au urmat ING Bank, cu o valoare tranzactionata de 72,80 milioane lei si Raiffeisen Capital & Investment, cu tranzactii de 34,46 milioane lei.

Totodata, sucursala din Bucuresti a ING Bank este al treilea broker de la inceputul acestui an, cu un rulaj de 171,45 milioane lei, iar Raiffeisen il urmeaza cu tranzactii in valoare de 158,05 milioane lei.

Pe a cincea pozitie in clasamentul lunar a urcat casa de brokeraj IFB Finwest, care a intermediat schimburi de 32,53 milioane lei, dar la nivelul primelor trei luni ocupa locul sapte, cu o valoare tranzactionata de 74,24 milioane lei. 

#broker, #bvb, #rulaj, #tranzactii , #stiri BVB