Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Bani mai multi - gestionarea corecta a capitalului investit (1)

Bani mai multi - gestionarea corecta a capitalului investit (1)
Am participat luna trecuta la un seminar pentru traderi denumit "Trading for a living", adica "Sa traiesti din bursa" sau "Meseria de trader".

Ca multi dintre cei prezenti am avut probabil asteptarile mai mari decat oferta prezentatorilor straini deoarece as fi vrut sa aflu noutati utile fata de cunostintele mele si care sa ma ajute la cresterea performantei investitiilor viitoare. Una dintre aceste noutati ar fi fost modul de aplicare a strategiilor de control al banilor (money management/MM), conditie de baza pentru obtinerea succesului pe bursa dar mai ales pentru maximizarea profitului. 



Singura metoda prezentata a fost metoda celor trei RRR, adica rata riscului vs profit, aplicata la formula standard de 2/4. In cuvinte mai simple inseamna ca daca trendul imi este potrivnic accept disciplinat pierderi de 2% din investitie, iar daca directia aleasa este similara trendului din piata voi marca tot disciplinat un profit de 4% din aceeasi investitie.



Un bun test pentru aceasta metoda este perioada curenta pentru trendul minor crescator creat de la inceputul lunii aprilie, in special pe bursele straine mature.



Si totusi, dupa parerea mea, inclusiv investitorii romani vor fi obligati in curand sa cunoasca pe langa regulile simple de intrare-iesire din piata si strategiile/tehnicile de control al banilor (strategii MM) pe masura ce bursele romanesti vor intra efectiv pe circuitul pietelor de capital internationale cu conturi globale si platforme de tranzactionare specializate, in conditiile utilizarii mai multor piete de capital si instrumente financiare complexe.



O etapa premergatoare acestei noi tendinte a fost facuta deja de bursa de la Sibiu prin majorarea programului zilnic pana la ora 17.15, similar cu cel al bursei de la Varsovia (detinatoare a 1,5% din BMFMS), iar etapa viitoare va fi finalizata pana la sfarsitul acestui semestru odata cu introducerea pietei spot, care va functiona in conditiile unei burse europene accesata direct inclusiv de investitorii straini.

In acest caz mi-am permis sa fac cateva comentarii pe acest subiect, gestionarea banilor.



Cum gestionam banii din portofoliul?




Sa presupunem ca stim cum se constituie structura unui portofoliu diversificat si ca am ales deocamdata sa fie format din actiuni, derivate si forex sau numai din doua dintre aceste instrumente. Fireste ne vom pune intrebarea daca stim cu adevarat cum sa gestionam banii deja investiti pentru ca ei sa lucreze pentru noi si nu invers ?



Ei bine aici intervine partea cea mai interesanta a activitatii de investitor: sa stim si sa aplicam corect strategiile de control al banilor pentru instrumentele din portofoliu: actiuni (de la BVB sau in perspectiva de la Sibiu-spot, dar si straine pentru conturile globale), contractele futures (vom avea pe ambele burse derivate pe actiuni, indici, curs valutar etc.) sau loturile de perechi valutare (piata forex externa).



Unii specialisti amintesc in prezentarile sau analizele lor strategii referitoare la: 1) marimea numarului de actiuni/pozitii/loturi, in fond gradul de expunere la riscuri pentru acel instrument - cat risti; 2) caile cand trebuie sa cresti/micsorezi/lichidezi gradul de expunere din piata. Pentru aceste doua elemente nu exista formule de calcul, ceea ce conteaza in fapt este abilitatea fiecarui investitor in implementarea strategiilor la sistemul propriu de investitii avand in vedere toleranta la risc si alti factori psihologici.



Privind toleranta la risc vom lua ca exemplu evolutia actiunilor de la BVB si vom constata ca in trimestrul I al anului 2008 sunt multe actiuni care au deprecieri cu mult mai mari decat media indicilor de 30%: 50% BIO, 45% COMI, 42% PCL si BCC, 40% BRK si ALT.



In acest caz este cunoscuta toleranta la risc foarte mare acceptata de unii investitori (ex. - 40% ori - 60%) si oricine isi poate da seama care este rezultatul daca cei in cauza nu au ales corect gradul de expunere la fiecare actiune in parte si mai ales nu au aplicat la timp lichidarea pozitiilor.

 

Cat din bani ne expunem  in piata?




Si totusi, pentru determinarea numarului de actiuni cat de cat optim pentru un risc dinainte asumat se poate folosi urmatorul algoritm:



1)    Aflarea valorii numarului de actiuni - determinarea valorii investitiei



Presupunem ca valoarea contul de actiuni din disponibilul total este (Ca) = 10.000 lei, limita riscului procentual este Lr = 1%, riscul asumat la intrarea pe actiune este Ra = 8% (este valoarea stabilita initial de fiecare in functie de suportabilitatea fata de pierderi si este in functie de tipul pietei/instrumentului folosit, cel mai important factor), comisionul este C = 3 lei (se trece valoarea medie absoluta), pretul actiunii este P = 1,55 lei (exemplul este pretul de referinta la SIF 3).



In acest caz valoarea maxima expusa in piata pentru actiunea SIF3 va fi :

        V = ((Lr x Ca)/Ra) - C = ((1 x 10000)/8) - 3 =  1247 lei    



2)    Determinarea numarului de actiuni (Na) -  pachetul de detinere

 
       Na = V / P = 1247/1,55 = 800 actiuni.



Supracapitalizarea si subcapitalizarea instrumentelor din portofoliu




Un caz particular pentru strategia MM este momentul in care s-a efectuat o majorare de capital social al unei actiuni (ex. PRSN, ARCV, CERE, ALBZ, etc), iar introducerea lor in piata produce miscari nu numai la nivelul capitalizarii bursiere dar si in portofoliul investitorului, adica modifica gradul de expunere in piata (de obicei avem o supracapitalizare).



Deoarece supracapitalizarea unei actiuni poate influenta negativ investitorul sa aplice strategia de MM, se impune lichidarea unei cote parti din pachet. Majoritatea investitorilor fac lichidarea acestei parti inainte de introducerea actiunilor rezultate de la MCS ceea ce conduce la o depreciere temporara a pretului actiunii, pe langa alti factori psihologici. Acelasi lucru se poate intampla si la o subcapitalizare a unei actiuni, adica o reducere exagerata a gradului de expunere in piata, care poate afecta pe de alta parte si potentialul investitiei respective.



Asa ca din acest exemplu rezulta doua variabile care participa la aplicarea strategiilor de MM: preferintele psihologice ale investitorului si nivelul de capitalizare.



Intuitie vs experienta testata cu succes




O alta cerinta importanta este ca investitorul sa aiba incredere si sa pastreze strategia chiar daca rezultatele nu se vad imediat.



In piata exista din acest punct de vedere doua categorii: a) care aplica strategia dupa intuitie, hai sa zicem bunul simt; 2) folosesc o strategie testata pentru a determina numarul de actiuni, la fel de bine ca atunci cand adauga sau lichideaza numarul celor care sunt prea consistente fata de toleranta la risc. Presupun ca oricine doreste sa fie in a doua categorie.   



In acest caz va trebui sa facem urmatorii pasi:



1) sa evaluam sistemul de investitii al unui instrument (ex. actiunea SOCP) cu scopul de a determina nivelul riscului asociat cu acest sistem (ex. tendinta actiunii vs tendinta generala a pietei, in care tranzactionam: normala ori "contrarian" - de refugiu, cum se mai spune;



2) sa determinam stabilitatea sistemului ales pentru a aplica o varietate de strategii MM in scopul de a afla performantele investitiei;



3) sa aplicam aceeasi evaluare la sistemul unui alt instrument sau altei actiuni (ex. lotul USD/EUR sau actiunea IPRU);



4) sa combinam cele doua sisteme intr-un portofoliu pentru viitoarea analiza.



Insa toate acestea le vom analiza intr-un articol viitor.





 



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3692 ori