BVB inchide sedinta cu toti indicii in scadere

Marti, 27 Decembrie 2011, ora 17:10
1011 citiri
BVB inchide sedinta cu toti indicii in scadere

Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au inchis pe rosu sedinta de tranzactionare de marti, cu pierderi cuprinse intre 0,19% si ,46%, cel mai afectat fiind indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB.

Rulajul actiunilor listate la BVB era de 7,17 milioane lei (1,67 milioane euro) la finalul sedintei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasa de titlurile Fondul Proprietatea (FP), de 1,69 milioane lei, cotatia lor coborand cu 0,24%, la 0,4221 lei/actiune.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut cu 0,46%, pana la 4.299,69 puncte, iar indicele compozit BET-C a pierdut 0,21%, ajungand la 2.601,51 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), inregistra o scadere de 0,43%, pana la 19.379,96 puncte, in vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a coborat cu 0,27%, la 7.980,17 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,43%, pana la 403,77 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a coborat cu 0,19%, ajungand la 610,21 puncte.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#bvb, #indici marti BVB, #sedinta marti BVB, #indici bvb , #Rezultate financiare