Derivatele tranzactionate la Bursa din Sibiu au evoluat fara o tendinta exacta

Joi, 24 Iulie 2008, ora 11:02
1071 citiri
Derivatele tranzactionate la Bursa din Sibiu au evoluat fara o tendinta exacta

Derivatele jucate pe Bursa din Sibiu au evoluat in sedinta din 23 iulie fara o tendinta clara. Dupa revenirea pe verde a pietei la vedere, au fost incheiate 12.694 contracte la termen de tip futures si options, in valoare totala de 25,7 milioane lei. In sedinta de miercuri, 23 iulie, derivatele pe activul suport al titlurilor SIF Oltenia (DESIF5) au fost cele mai cautate, cu 6.836 contracte incheiate, urmate de cele pe actiuni SIF Moldova (DESIF2), cu 4.923 de contracte.


Derivativele DESIF5 cu scadenta in septembrie au fost cotate la 2,125 lei/titlu, in scadere cu 0,055 lei fata de cotatia din ziua anterioara, iar pentru decembrie s-au depreciat cu 0,0421 lei, pana la 2,3199 lei.


Investitorii vad actiunile SIF5 in martie anul viitor la 2,5398 lei, in stagnare, in vreme ce pentru iunie 2009 au fost cotate la 2,60 lei, in coborare cu 0,0647 lei.


Derivativele DESIF2 cu scadenta in septembrie au fost cotate la 1,65 lei/titlu, in crestere cu 0,01 lei fata de saptamana anterioara, in timp ce pentru decembrie s-au scumpit cu 0,00269 lei, la 1,7579 lei.


Pentru scadenta martie 2009, investitorii vad actiunile SIF2 la cotatia de 1,90 lei, cu 0,0111 lei mai mult decat la finalul sedintei precedente, iar pentru iunie anul viitor le estimeaza la 1,9407 lei, mai ieftine cu 0,0263 lei.