Bursele europene deschid indecis

Vineri, 23 Aprilie 2010, ora 11:31
1264 citiri
Bursele europene deschid indecis

Bursele europene au deschis sedinta de vineri indecis, in contextul in care rezultatele financiare peste asteptari din Statele Unite au fost eclipsate de temerile legate de Grecia, potrivit NewsIn.

Dupa primele tranzactii, FTSE-100, principalul indice al bursei din Londra, crestea cu 0,29%, la 5.682,03 puncte, indicele DAX, al bursei din Frankfurt, avansa cu 0,41%, la 6.194,22 puncte, iar indicele parizian CAC 40 scadea cu 0,21%, la 3.916,23 puncte.

Bursa nipona a incheiat sedinta de vineri in usoara scadere, afectata de temerile privind Grecia si de aprecierea yenului fata de euro.

Potrivit datelor de la inchidere, indicele Nikkei 225 a scazut cu 0,32%, la 10.914,46 puncte, iar indicele mai extins Topix a inregistrat o crestere nesemnificativa de 0,03%, la 978,20 puncte.

In Statele Unite, bursele au inchis sedinta de joi pe verde, in pofida ingrijorarilor legate de datoriile guvernamentale din Europa, susttinute de titlurile din sectorul bancar.

Indicele Dow Jones a crescut cu 0,08%, la 11.134,29 puncte, in timp ce indicele compozit Nasdaq a avansat cu 0,58%, la 2.519,07 puncte.

Indicele mai extins S&P 500 a crescut cu 0,23%, la 1.208,67 puncte. 

#burse, #deschidere, #europene , #Tranzactii