Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

BVB: Un deal cu titluri OMV Petrom a asigurat joi 41% din lichiditate

BVB: Un deal cu titluri OMV Petrom a asigurat joi 41% din lichiditate


Bursa de la Bucuresti a incheiat sedinta de joi in scadere cu 0,24%, influentata in principal de actiunile Transgaz (TGN), care au coborat cu peste 3%, in timp ce un deal cu titluri OMV Petrom (SNP) a asigurat 41% din lichiditatea pietei.

Piata a revenit pe verde inca din primele minute si a recuperat, astfel, o mica parte din corectia de miercuri, cand a coborat cu aproape 1,3% influentata tot de bursele externe. Spre finalul sedintei, o parte dintre indici au trecut pe rosu, din cauza actiunilor Transgaz, care au coborat vizibil pe fondul unor ordine putin mai mari de vanzare.

BVB a deschis in crestere sedinta de joi

Operatiunile cu actiunile Transgaz au cumulat 310.000 de lei, mai mult de jumatate din valoare reprezentand transferurile din ultimele 20 de minute de tranzactionare. La finalul sedintei, titlurile companiei erau cotate la 191 lei, pret cu 3,05% sub nivelul de miercuri.

La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in scadere cu doar 0,13%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era in imediata apropiere a nivelului de miercuri. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), a incheiat in stagnare, iar indicele BET-NG, al actiunilor companiilor din sectorul energetic, a coborat cu 0,84%.

Indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, s-a plasat cu 0,43% peste inchiderea de miercuri.

Investitorii au transferat in total actiuni de 13,7 milioane lei (trei milioane de euro), valoare cu 40% mai redusa decat rulajul sedintei precedente, de 22,9 milioane lei (5,1 milioane euro). Lichiditatea a fost asigurata in proportie de 40% de un deal actiuni OMV Petrom, de 5,6 milioane lei (1,2 milioane euro).

Tranzactia negociata a fost realizata la 0,3953 lei, pret cu 0,59% peste nivelul de miercuri. Pe piata principala, actiunile au stagnat la 0,393 lei, pe un rulaj de 784.000 de lei.

In ultimele sedinte, principalii cumparatori de actiuni OMV Petrom au fost fonduri de investitii administrate de Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea.

Franklin Templeton a cumparat un nou pachet de actiuni OMV Petrom

Titlurile Fondului Proprietatea au fost din nou cele mai lichide din piata principala, cu operatiuni de trei milioane lei, iar pretul a avansat cu 0,96%, la 0,525 lei.

Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat actiuni de 156.000 de lei, valoare cu 30% mai redusa decat rulajul de miercuri, de 223.000 de lei.

Actiunile Armax Gaz (ARAX) s-au clasat pe prima pozitie in topul rulajelor, cu operatiuni de 14.000 de lei, iar pretul a scazut cu 1,16%, la 0,068 lei.

La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in crestere cu pana la 0,8%.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1230 ori