BVB a deschis sedinta de luni in crestere usoara

Luni, 20 August 2012, ora 09:30
1194 citiri
BVB a deschis sedinta de luni in crestere usoara

Bursa a deschis sedinta in crestere usoara, cu 0,41%, intr-o piata in care actiunile Oltchim (OLT) au continuat sa urce accelerat si in care au fost realizate tranzactii cu actiuni emise doar de 20 din cele 82 de companii listate pe primele trei categorii si la sectiunea titlurilor internationale.

Dupa primele minute de tranzactionare, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere cu 0,19%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era cu 0,42% peste sedinta precedenta. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

La ora 10.11, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), avansa cu 1,01%.

In acelasi timp, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 0,69%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au plasat indicele BET-NG cu 0,44% peste inchiderea de vineri.

Actiunile Oltchim au continuat sa avanseze semnificativ, cu 14,83%, mentinandu-se pe linia ascendenta din precedentele doua sedinte. In sesiunile de joi si vineri cotatia a urcat cu peste 32%, recuperand corectia de aproape 39% venita dupa anuntul privind privatizarea combinatului.

Privatizarea Oltchim, programata in septembrie. Metoda de licitare s-a schimbat

Dupa primele minute ale sedintei de luni actiunile combinatului erau cotate la 0,79 lei, iar operatiunile insumau 35.000 de lei.

Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 263.000 de lei (59.000 de euro), valoare de aproape doua ori mai redusa decat rulajul de la debutul sedintei precedente, de 478.000 de lei (106.000 de euro).

Bursele vest-europene au deschis incert sedinta de luni, piete de la Frankfurt si Londra avansand cu 0,1% si, respectiv, cu 0,2%, in timp ce bursa de la Paris a scazut nesemnificativ.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#BVB deschidere sedinta luni, #indici BVB luni, #actiuni Oltchim BVB, #evolutie BVB luni , #Tranzactii bursiere