Promotiile, principalul criteriu dupa care aleg romanii un magazin

Miercuri, 16 Mai 2007, ora 14:05
1102 citiri

Criteriul principal de selectie a unui magazin il reprezinta, pentru romani, promotiile, sa arata intr-un studiu realizat de compania Nielsen. Se revine, astfel, la trendul anului 2004, dupa ce, in 2005, elementul principal in formarea optiunilor l-a constituit diversitatea cat mai mare de produse disponibile.

Fidelizare mai greu de realizat

Potrivit studiului "Shopper Trends", realizat pe un esantion reprezentativ de 1.100 de cumparatori din mediul urban, numarul tot mai mare de magazine care se deschid in Romania determina un proces de loializare tot mai greu de realizat. Astfel, daca in 2005 romanii din mediul urban vizitau, in medie, 2,53 magazine lunar, in 2006 valoarea a crescut pana la 3,17. In ceea ce priveste Capitala, studiul indica o medie de vizitare de 3,3 magazine pe luna in 2005 si de 3,85 in 2006.

Potrivit specialistilor Nielsen, promotiile atractive si interesante au revenit in topul criteriilor in functie de care romanii aleg un magazin. Situatia reflecta o revenire la preferintele specifice anului 2004, dupa ce in anul 2005 principalul element in functie de care romanii isi alegeau magazinul era complexitatea si varietatea gamei de produse disponibile, dupa principiul "aici gasesc tot ce am nevoie".

Proximitatea si igiena, alte doua criterii importante

Potrivit studiului Nielsen, dupa promotii, elementul care ii atrage pe romanii catre un anume magazin este usurinta cu care pot ajunge in locatia respectiva.

In ceea ce priveste elementele prin care pot fi loializati cumparatorii, studiul arata ca familiaritatea este criteriul esential pentru 46% dintre romanii din marile orase. La polul opus se situeaza calitatea produselor, criteriu care primeaza pentru numai zece procente dintre romani.

Totodata, una dintre concluziile materialului prezentat de reprezentantii Nielsen situaeza igiena si curatenia dintr-un magazin intre elementele care nu conving cumparatorii sa viziteze mai des acel magazin.

In ceea ce priveste categoriile cu cele mai mari vanzari in unitatile de comert modern, bauturile carbonatate sunt pe primul loc, urmate de bere, detergent de rufe, salam, apa minerala si tigari.

Studiul a fost realizat in luna noiembrie a anului 2006 pe un esantion de 1.100 de persoane din segmentul de varsta 15-65 ani din orasele Bucuresti, Timisoara, Cluj Napoca, Iasi, Constanta, Ploiesti sau alte orase cu peste 200.000 de locuitori.

<b>Bloombiz</b>

(Sursa: <a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>)