Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Primii pași pe bursă: ponturi pentru tranzacții online, fără risc

Primii pași pe bursă: ponturi pentru tranzacții online, fără risc


Dacă te-ai hotărât să îți extinzi portofoliul de investiții și te gândești să intri pe piața bursieră, acum a venit momentul să descoperi mai multe lucruri despre beneficiile pe care le poți obține, dar și despre riscurile la care te expui. Cu un plan bine pus la punct, cu pași calculați și cu puțin ajutor ai putea obține niște extraprofituri. Iată care sunt primii pași pe care îi vei avea de urmat ca începător pe bursă.

Învață de la cei mai buni

În prima etapă, va trebui să îți deschizi un cont de tranzacționare, acțiune care va dura doar câteva minute și care se aseamănă cu deschiderea unui cont bancar. Apoi, cel mai indicat este să iei legătura cu un broker și să stabiliți împreună strategia de investiții la bursă. Dacă ești la început de drum, este indicat să înveți de la cei mai buni și să faci primii pași sub îndrumarea acestora.

Trebuie să știi că bursa de valori este piața pe care se poate tranzacționa aproape orice instrument financiar, de la acțiuni și valute, până la titluri de stat și obligatiuni. Vei avea astfel ocazia de a cumpăra și vinde active, cu un singur scop foarte clar: să obții profit. Bursa funcționează ca orice altă piață, pe principiul cererii și ofertei. Atunci când există mai mulți cumpărători decât vânzători, valoarea acțiunilor va crește, iar în situația în care oferta depășește cererea, va scădea.

Află beneficiile și riscurile pe care le implică bursa

Este bine de știut de la început că nimeni nu îți poate garanta că te vei îmbogăți peste noapte. Bursa de valori cuprinde mai multe piețe decât ți-ai putea imagina: cea tradițională, cea a indicilor bursieri, piețele de mărfuri (precum aurul și petrolul), cea a instrumentelor cu venit fix (obligațiuni, titluri de stat etc.). Prin urmare, volumul de informații pe care va trebui să îl procesezi la început va fi foarte mare.

Pentru ca investițiile tale să fie cu adevărat profitabile, trebuie să fii cât mai bine informat. Dacă nu ai suficiente cunoștințe, vei face greșeli care pot duce la pierderi. Îți poți alege singur piețele în care să investești, dar dacă nu ai suficient timp pentru a învăța, ar fi mai indicat să te sfătuiești cu un broker specializat în acest tip de tranzacții. Ca investitor începător la bursă, va trebui mai întâi să îți stabilești bugetul. Nu este deloc indicat să începi cu sume mari și nici să îți asumi riscuri foarte ridicate. Vei putea face profituri mai mari în comparație cu alte tipuri de investiții, precum cele de pe piața imobiliară, dar ai putea înregistra și pierderi, în cazul unor fluctuații foarte mari.

Începe cu piața de obligațiuni

Ai putea începe să investești în obligațiuni, care sunt mai puțin riscante în comparație cu acțiunile. Cum funcționează acestea? Obligațiunile pot fi emise de corporații și de autorități locale sau internaționale. Pentru cel care le emite funcționează ca un împrumut la bancă. Va primi sume de bani de la mai mulți creditori, apoi le va rambursa împreună cu dobânda aferentă. Singura diferență față de creditul bancar este că nu va trebui să depună garanții. Pentru cel care le cumpără, adică pentru tine, reprezintă o investiție care îți poate aduce profit, deoarece și dobânzile sunt mai mari în comparație cu cele practicate de bănci.

Spre deosebire de acțiuni, obligațiunile au un risc mai scăzut, dar sunt și mai puțin profitabile. Nu vei primi dividende, ci doar dobânda stabilită la început. Cu toate acestea, există și riscul, mai scăzut decât în cazul altor investiții la bursă, de a nu îți recupera banii, în cazul în care emitentul intră în imposibilitate de plată.

Aceștia sunt primii pași pe care îi vei avea de făcut, dacă te vei hotărî să intri pe piața bursieră. Vei avea foarte multe lucruri noi de învățat, dar și satisfacția va fi pe măsură. Investește informat, consultă-te cu cei mai buni și caută în permanență cele mai bune soluții pentru a face profit la bursă.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 449 ori
Citeste mai multe desprebursa informatii bursa