Omar Arnaout, noul manager al casei de brokeraj Noble Securities in Romania

Vineri, 14 Iunie 2013, ora 13:41
2165 citiri
Omar Arnaout, noul manager al casei de brokeraj Noble Securities in Romania

Filiala romaneasca a casei de brokeraj Noble Securities va avea un nou manager in persoana lui Omar Arnaout, au anuntat, vineri, reprezentanti ai companiei.

"Pentru Noble Securities, Romania este una dintre cele mai importante piete din Europa, atat ca dimensiune, cat si ca posibilitati de dezvoltare. Numarul de persoane care investesc pe pietele financiare, ca si volumele rulate sunt inca mult sub potential. Piata este inca in formare si vrem sa castigam o cota cat mai mare.

Initial, compania dorea sa angajeze un manager local care sa continue dezvoltarea sucursalei din Bucuresti. Eu am petrecut insa un timp in Romania, cunosc specificul pietei, imi plac locurile si oamenii, iar dezvoltarea pe plan local este o provocare profesionala, in consecinta, m-am inscris pe lista celor care doreau pozitia de manager si am fost preferat. Pentru mine este o provocare si o placere sa coordonez activitatea sucursalei din Romania", arata Omar Arnaout, intr-un comunicat de presa.

Arnaout a absolvit Facultatea de Economie a Universitatii din Varsovia, specializarea Finante - Banci, urmand ulterior o multitudine de cursuri si specializari privind pietele financiare.

Este cetatean polonez si lucreaza de opt ani in domeniul caselor de brokeraj.

Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding a intrat in Romania in 2012, deschizand sucursala locala a firmei de brokeraj Noble Securities.

Getin Noble Bank Group of Companies detine banci (retail banking, private banking, corporate banking), fonduri de investitii, companii de consultanta financiara si imobiliara, leasing si asigurari. La randul sau, Getin Holding detine banci, companii de leasing si asigurari, precum si alte companii in domeniul financiar in Polonia, Rusia, Ucraina, Belarus si Romania.

In 2011, Getin Noble Bank a realizat un profit net de 230 milioane euro, iar Getin Holding a obtinut un profit net de 250 milioane euro.

#Omar Arnaout Noble Securities, #manager Noble Securities Romania, #schimbare conducere Noble Securities , #Stiri Bursa