Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Frica de coronavirus si prabusirea pretului petrolului au generat scaderea Bursei de la Bucuresti

Frica de coronavirus si prabusirea pretului petrolului au generat scaderea Bursei de la Bucuresti


Temerile generate de epidemia de coronavirus s-au alaturat prabusirii pretului petrolului, iar aceasta situatie a dus la scaderea Bursei de la Bucuresti consemnata luni dimineata, a explicat, luni, pentru AGERPRES, Ovidiu Dumitrescu, CFA, director adjunct, Tradeville.

"Temerile generate de epidemia de coronavirus s-au alaturat prabusirii pretului petrolului, cauzata de disolutia pactului OPEC - Rusia. Acest lucru a generat o recalibrare a preturilor majoritatii activelor, in functie de riscurile percepute de investitori", a declarat Ovidiu Dumitrescu.

Intrebat cat mai scade Bursa, el a afirmat ca acest lucru va depinde in special de amploarea pe care o vor avea efectele epidemiei de coronavirus asupra principalelor economii de la nivel mondial.

De asemenea el a explicat cum functioneaza mecanismul de intrerupere a volatilitatii, care a actionat in aceasta dimineata la Bursa.

"Acest mecanism este introdus ca urmare a unor reglementari la nivel european si are ca scop prevenirea asa-numitelor "flash-crash"-uri (scaderi rapide si ample ale pietei datorate fie unor erori umane, fie functionarii deficitare a unor sisteme
automate), dar si o democratizare a tranzactionarii, prin oferirea oportunitatii unor investitori care nu avusesera ragazul sa introduca ordinele de a participa in timp util la piata. Practic, bursa opreste tranzactionarea continua pentru cateva minute, daca, intr-un interval scurt de timp, variatia pretului unui activ depaseste o valoare procentuala (in plus sau in minus) fata de pretul celei mai recente tranzactii. In acest interval, investitorii pot introduce in continuare ordine, intr-un fel de licitatie (proces de "fixing"), prin care sa rezulte un nou pret de echilibru al pietei. Pornind de la acest pret, piata poate sa reia apoi tranzactionarea continua,
cu conditia ca amplitudinea variatiilor de pret pe intervale scurte sa nu mai depaseasca nivelul amintit mai sus (in caz contrar, re-incepand acel proces de "fixing" despre care vorbeam)", a spus Ovidiu Dumitrescu.

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a deschis in scadere sedinta de luni, iar la 10 de minute de la debut consemna tranzactii in valoare de 14,23 milioane de lei (2,9 milioane de euro).

Indicele principal BET, care arata evolutia celor mai lichide 16 companii, inregistra o scadere de 9,79%, pana la 8.520,67 de puncte, iar indicele BET-Plus, care arata evolutia celor mai lichide 37 de actiuni de la BVB, era in scadere cu 9,56%.

In plan international, principalele burse europene au inregistrat luni dimineata scaderi importante, afectate de agravarea crizei sanitare provocata de epidemia de coronavirus dar si de socul petrolier provocat de Arabia Saudita care a declansat un razboi al preturilor, transmite Reuters.

Pe de alta parte, pretul petrolului s-a prabusit luni cu aproximativ 30% dupa ce Arabia Saudita a anuntat ca a redus pretul oficial de vanzare al petrolului sau si de asemenea a dezvaluit ca intentioneaza sa isi majoreze semnificativ productia de titei luna viitoare, declansand practic un razboi al preturilor exact intr-un moment in care epidemia de coronavirus afecteaza cererea mondiala de petrol, transmite Reuters.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1755 ori
Citeste mai multe despretemeri BVB scadere bursa Bucuresti