Marile piete de capital ale continentului au inchis in scadere sedinta bursiera de joi, in conditiile in care investirorii continua sa fie ingrijorati de situatia financiara a Greciei, bancile suferind unele dintre cele mai mari pierderi, informeaza NewsIn.
Astfel, indicele FTSE 100, al bursei din Londra, a scazut cu 0,86%, pana la 5.712,70 puncte, indicele DAX, al pietei din Frankfurt, a pierdut 0,81%, la 6.171,83 puncte, iar indicele CAC 40, al bursei din Paris, a coborat cu 1,20%, pana la 3.978,46 puncte.
Si titlurile companiilor miniere au avut deprecieri, in mare parte ca urmare a ieftinirii materiilor prime.
Pietele au fost afectate de criza din Grecia, care s-a agravat joi, in contextul in care pietele au adus costurile de creditare la un nou nivel record.
Banca centrala a Marii Britanii, Bank of England, a mentinut joi dobanda cheie la nivelul minim de 0,5% si a metinut programul de cumparare de active la nivelul de 200 miliarde lire pentru a treia luna la rand.
La randul sau, Banca Centrala Europeana (BCE) a mentinut joi nivelul dobanzii de referinta la 1%, in ton cu estimarile analistilor.
Bursele americane au deschis sedinta de joi in scadere, dupa o serie de date negative din piata muncii si dupa ce temerile legate de criza din Grecia s-au intensificat.
Numarul cererilor initiale de somaj a crescut cu 18.000 in saptamana ce s-a incheiat la 3 aprilie la 460.000, in contextul in care economistii se asteptau la o scadere a numarului de cereri la 435.000, de la nivelul de 439.000 anuntat pentru saptamana precedenta.
Astfel, principalii indici de pe Wall Street inregistrau usoare scaderi in jurul orei 19:10, ora Romaniei: Dow Jones cobora cu 0,06%, indicele compozit Nasdaq scadea cu 0,11%, iar indicele mai extins S&P 500 pierdea 0,05%.