Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

SIF Banat - Crisana a inceput distribuirea dividendelor

SIF Banat - Crisana a inceput distribuirea dividendelor
Societatea de Investitii Financiare Banat - Crisana (SIF 1) a inceput distribuirea dividendelor aferente anului trecut, in valoare de 0,05 RON/ actiune, informeaza corespondentul AMOS News.Plata se va face catre actionarii inscrisi la data de inregistrare, 16 mai 2006, in registrul actionarilor tinut de Regisco SA. Platile se vor face prin mandat postal, expediat pe numele si la adresa din Romania, asa cum sunt inscrise in registrul actionarilor la data de inregistrare, pentru actionarii persoane fizice care detin intre 200 si 5.000 de actiuni.
Pentru actionarii care detin mai putin de 200 de actiuni, plata se va efectua in numerar, prin casieriile de la sediul central si al sucursalelor societatii. Totodata, pentru actionarii persoane juridice si fizice care detin peste 5.000 de actiuni plata se va face prin virament intr-un cont bancar in lei, deschis la o banca din Romania. Cheltuielile aferente platii dividendelor (taxe postale, comisioane bancare) vor fi deduse din sumele cuvenite actionarilor.

Potrivit celor afirmate de presedintele SIF 1, Ioan Cuzman, deoarece nu au fost indeplinite conditiile de cvorum pentru desfasurarea Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor (AGEA) societatii, convocata la sfarsitul lunii aprilie, nu s-a majorat capitalul social si nu se vor distribui actiuni cu titlu gratuity asa cum s-a propus initial. "Suma de 27.442.463 RON se va distribui cu titlu de dividende, reprezentand 0,05 RON brut pentru o actiune", a precizat Cuzman.

Consiliul de Administratie al SIF Banat Crisana a propus AGEA aprobarea majorarii capitatului social cu suma de 27,4 milioane RON, prin capitalizarea rezervelor constituite din profitul net aferent anului precedent. Astfel, capitalul social ar fi crescut de la 54,8 milioane RON la 82,8 milioane RON prin emiterea a 274.442.463 actiuni noi cu valoarea nominala de 0,1 RON.

Recent, SIF Banat - Crisana a aprobat, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, limitarea participatiei actionarilor la capitalul social la maxim 1 la suta, astfel ca orice persoana poate dobandi cu orice titlu sau poate detine, singura sau impreuna cu persoanele cu care actioneaza in mod concertat, actiuni emise de SIF Banat - Crisana in limita a 1 la suta din capitalul social. Dreptul de vot se suspenda in cazul depasirii limitei, iar in trei luni de la atingerea cotei, actionarii sunt obligati sa vanda actiunile care trec de acest nivel.

Florin TOMUTA
Amos News - Agentie independenta de presa




Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1073 ori