Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Derivatele de la Sibex s-au apreciat usor in ultima saptamana

Derivatele de la Sibex s-au apreciat usor in ultima saptamana

Cele mai lichide derivate jucate pe Bursa din Sibiu s-au scumpit usor in ultima saptamana, pe fondul unei tendinte de revenire a pietelor externe, dar investitorii sunt inca prudenti dupa scaderile agresive inregistrate la nivelul lunii octombrie, sustin brokerii.

Investitorii au incheiat in octombrie la Sibex circa 413.000 de contracte la termen, cu o valoare de 439,5 milioane lei, nivel foarte apropiat de luna septembrie.


Derivatele pe actiuni SIF Oltenia (DESIF5) au fost cele mai lichide din piata Sibex in luna octombrie, cu aproape 260.000 de contracte incheiate, urmate de derivatele pe titlurile SIF Moldova (DESIF2), cu 125.915 de contracte, si cele pe cursul leu/euro, cu 20.777 de contracte la termen.


"Valorile scazute ale cotatiilor ar putea fi un excelent prilej pentru participanti de a-si imbunatati preturile de achizitie. Exista la ora actuala multe derivate ieftine insa prudenta ii face pe acestia sa adopte inca pozitii de expectativa", a spus Remus Stoica, directorul sucursalei Sibiu a Nova Invest.


Raportat la ultima saptamana (27 - 31 octombrie), derivatele pe actiuni jucate la Sibex au avut o tendinta de crestere, cu unele exceptii pe cateva scadente.


Astfel, derivatele pe actiunile SIF Oltenia (DESIF5) au fost cotate pentru scadenta decembrie la 0,6045 lei, in crestere cu 0,057 lei fata de sfarsitul saptamanii precedente, in vreme ce pentru scadenta martie 2009 au castigat 0,0493 lei, ajungand la 0,6488 lei.


Pentru scadenta iunie 2009, derivativele DESIF5 au fost cotate la 0,696 lei, in urcare cu 0,056 lei, in vreme ce pentru septembrie 2009 sunt estimate la 0,7304 lei, mai ieftine cu 0,0146 lei fata de saptamana anterioara.


Derivatele pe SIF Moldova (DESIF2) s-au scumpit in ultima saptamana cu 0,044 lei pentru scadenta scurta (decembrie), pana la la 0,494 lei/titlu, in timp ce pentru martie 2009, s-au apreciat cu 0,016 lei, la 0,505 lei/actiune.


Pentru iunie 2009, investitorii vad derivatele pe SIF2 la 0,535 lei/actiune, cu 0,015 lei mai putin decat la finalul saptamanii 20 - 24 octombrie, iar pentru septembrie 2009 acestea au castigat 0,0276 lei, ajungand la 0,6276 lei.


Moneda unica europeana a fost cotata pentru decembrie la 3,8017 lei, cu 0,0239 lei mai ieftina decat in saptamana anterioara, iar pentru scadenta din martie 2009, euro a fost cotat la 3,919 lei, in scadere cu 0,0260 lei. In iunie anul viitor, investitorii vad un euro la 3,9133 lei, cu 0,0567 lei sub nivelul consemnat in 24 octombrie.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1345 ori