Cocor Bucuresti nu se mai cearta cu SIF Transilvania

Miercuri, 05 August 2009, ora 09:45
1689 citiri
Cocor Bucuresti nu se mai cearta cu SIF Transilvania

Actionarii Cocor Bucuresti (COCR) au votat pentru stingerea litigiilor cu SIF Transilvania (SIF3), prin intermediul unor tranzactii care vizeaza iesirea SIF3 din actionariatul Cocor Turism si cumpararea participatiei detinute de Cocor la firma Euxin, potrivit hotararilor din AGA, precizeaza NewsIn.

Astfel, Cocor Bucuresti urmeaza sa vanda actiunile detinute la firma Euxin catre SIF Transilvania, pentru cel putin 5,3 milioane lei, in timp ce societatea de investitii financiare ar urma sa se retraga din firma Cocor Turism (GALA), la care Cocor Bucuresti este actionarul majoritar.

In AGA convocata in 6 august la Cocor Turism, vor fi stabilite drepturile de retragere pentru suma de 5,1 milioane lei, urmand sa fie aprobata si reducerea capitalului social al firmei cu o valoare echivalenta actiunilor detinute de SIF3.

Totodata, actionarii Cocor Bucuresti au respins propunerea de actionare in raspundere a mai multor administratori si a firmei de audit si au stabilit ca data pentru deschiderea complexului Cocor Luxury Store 14 februarie 2010, potrivit deciziilor din AGA publicate marti pe Bursa.

De asemenea, in AGA au fost alesi ca administratori Dan-Cristian Barbulescu, Florentina Georgeta Marin, Florea Popescu, Cristina Oprea, Constantin Balan si Catalin Moise Teodor, precum si Aurel Besliu, reprezentant al Turnover ABC SRL.

Investitiile mari pentru renovarea magazinului Cocor si intreruperea temporara a activitatii acestuia au redus la 630.700 lei profitul obtinut de compania Cocor Bucuresti (COCR), in primul semestru, in timp ce afacerile s-au comprimat cu o treime, la 4,58 milioane lei.

Firma a investit anul trecut 27 milioane euro in renovarea si schimbarea imaginii centrului comercial din Capitala, Cocor Luxury Store, care urmeaza sa fie inaugurat in octombrie 2009.

Cocor Bucuresti are ca domeniu de activitate inchirierea si subinchirierea de imobile. Actionarii principali ai societatii sunt SIF Muntenia (SIF4), cu 10% din capital, Liviu Ursan, cu 14,83%, Daniel Stoica, cu 14,66% din actiuni, si Broadhurst Investments, cu 13,32% din capitalul social. De asemenea, SIF Transilvania a intrat luna trecuta in actionariatul Cocor, ajungand in prezent sa detina 10,25% din capitalul companiei.

Cocor Bucuresti are un capital social de 12,07 milioane lei, divizat in 301.691 actiuni cu valoarea nominala de 40 lei.

Valoarea de piata a companiei este de 107,4 milioane lei, conform ultimei cotatii de 356 lei, stabilita in sedinta bursiera din 8 iulie. Titlurile companiei se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sub simbolul COCR.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#cocor, #bucuresti, #sif, #transilvania, #litigii , #SIF