Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Federal Reserve pastreaza prognozele economice in ciuda caderii burselor

Federal Reserve pastreaza prognozele economice in ciuda caderii burselor

Presedintele Federal Reserve, sistemul de banci centrale american, Ben Bernanke, a declarat, miercuri, ca prabusirea burselor de valori de saptamana aceasta nu a modificat prognoza institutiei referitoare la cresterea economica moderata a Statelor Unite, informeaza Reuters.

"Parerea mea este ca, daca luam in calcul toate rezultatele, nu exista o schimbare reala a previziunilor noastre pentru starea economiei americane de la ultimul raport in fata Congresului, cu doua saptamani in urma", a declarat Ben Bernanke.

Acesta a adaugat ca fluctuatia de marti a pietelor financiare nu pare sa aiba o cauza singulara si ca Federal Reserve a monitorizat atent pietele. "Par sa evolueze pozitiv", a mai spus Bernanke.

Remarcile lui Bernanke au fost provocate de cea mai mare cadere a burselor din 2001, deoarece volumul mare de vanzari de la bursa chinezeasca de valori a starnit ingrijorari ca pretul actiunilor ar putea fi supraevaluat.

"Ne asteptam ca tendinta de crestere moderata a economiei din SUA sa se pastreze", a mai spus seful Federal Reserve.

"Exista o posibilitate rezonabila sa observam o consolidare a economiei la jumatatea acestui an, in cazul in care sectorul de locuinte incepe sa se stabilizeze si daca revizuirile statisticilor pentru sectorul de productie se finalizeaza", a adaugat acesta.

Dolarul s-a intarit fata de euro, ca raspuns la declaratia lui Ben Bernanke, care a apreciat ca impactul caderii burselor de valori de marti a fost redus.

Euro s-a depreciat pana la 1,3190 dolari, fata de 1,3209 dolari, nivelul dinaintea comentariilor oficialului american.

<b>Bloombiz</b>
(Sursa: <a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>)

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 887 ori