Actiunile europene inchid in crestere, pe fondul unui anunt al BCE

Luni, 30 Iulie 2012, ora 20:27
1188 citiri
Actiunile europene inchid in crestere, pe fondul unui anunt al BCE

Actiunile europene au inchis luni in crestere, la cel mai ridicat nivel incepand cu aprilie, ca urmare a optimismului ca Banca Centrala Europeana (BCE) va hotari saptamana aceasta sa intervina in sprijinul statelor care se finanteaza cu dificultate de pe pietele financiare, potrivit MarketWatch.

Air France-KLM a urcat cu 19%, dupa ce operatorul aerian a anuntat o pierdere mai redusa pentru trimestrul al doilea.

Indicele Stoxx Europe 600 a crescut cu 1,6%, urmand unui avans de 0,6% saptamana trecuta.

"Pietele financiare asteapta actiuni coordonate, iar declaratiile din ultima perioada indica asa ceva. Exista posibilitatea unui anunt de la BCE joi", a declarat Richard Perry, analist la Central Markets.

Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, s-a angajat, saptamana trecuta, sa faca tot ce este necesar, in limitele mandatului institutiei, pentru a salva euro. Angajamentul a fost reitarat ulterior de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, si presedintele Frantei, Fancois Hollande.

Pe marile burse europene, indicele francez CAC 40 a urcat cu 1,24%, FTSE 100 britanic cu 1,18%, iar DAX german cu 1,27%.

Marius Oncu,

#actiuni europene crestere, #actiuni Air France KLM crestere, #BCE sprijin piete financiare , #Pret actiuni